Atmagea. „Este un loc cu un minunat peisaj, înconjurat de înălţimi protectoare pe care le domină spinarea strâmtă a muntelui Babadag. Peste tot era încă terenul acoperit de pădure deasă (...) ca aşezare aparţine tipului obişnuit al satelor nemţeşti din Dobrogea care constau dintr-o singură stradă lungă. Din piaţa satului, spaţioasă, se îndreaptă străzi în toate direcţiile către înălţimi. Gospodăriile sănătoase, aşezate pe ambele laturi, sunt înconjurate în cea mai mare parte de garduri din ulucă sau din împletitură. Se văd nuci mulţi, batrâni şi nici merii nu lipsesc. Mai demult s-a cultivat şi viţa-de-vie până ce filoxera a nimicit culturile.” O descriere făcută, la 1916, de Paul Traeger.
„(...) Satul mai păstra încă urmele prosperităţii din vremea germanilor; casele mai aveau pivniţe largi, cu bolţi cilindrice din piatră, iar în gospodării se mai aflau încă anexe încăpătoare chiar dacă nu mai erau folosite de mult pentru că anii comunismului au distrus ocupaţiile oamenilor din sat înlocuindu-le cu o devălmăşie colectivistă în care pe primul loc se aflau distrugerea şi furtul.” Amintire din 1992, Paulina Popoiu.
„În 2011, străzile sunt crăpături mari într-un teren uscat, gardurile de piatră au căzut, ici şi colo câte o casă mai răsărită. Totul este prăbuşit în hăul fără fund al timpului. (...) Ultima casă germană, a doamnei Burcinski Elena, care avea, în 1992, 85 de ani, este acum o ruină. Păcat că nimeni nu s-a gândit să conserve urmele atâtor etnii care au trăit în Dobrogea, care au civilizat locul, care au făcut dintr-un teren arid un sat prosper.” Cercetare dr. Paulina Popoiu, 2011.
Rar se întâmplă ca o carte de specialitate să îţi creeze o stare emoţională furtunos de tristă. Povestea satului Atmagea este una tristă. Întemeiat la mijlocul secolului al XIX-lea de un grup de germani aflaţi în exod sub conducerea lui Adam Kuhn (care primeşte de
