MANECHIN. Alexandra Toie a cochetat cu modellingul, mai ales pe vremea când locuia în OradeaVăzut ca un mare talent al fotbalului românesc şi vândut la FC Köln de George Copos pentru 2,5 milioane de euro, Alexandru Ioniţă a intrat într-un con de umbră. A prins foarte rar prima echipă la gruparea din Bundesliga, iar după o perioadă i-a fost tot mai greu să prindă şi un loc pe banca de rezerve.
Întâmplător sau nu, cam din acea perioadă fotbalistul de 22 de ani a început o relaţie cu un manechin mai mare cu trei ani decât el. Pe numele ei Alexandra Toie, fata este originară din Oradea, dar este studentă în Bucureşti la a doua facultate, cea de Jurnalism. Alex a cunoscut-o pe tiza lui, care ulterior i-a devenit iubită, prin intermediul Biancăi, partenera fostului său coleg de la Rapid Ovidiu Herea. Cele două sunt bune prietene, iar Ioniţă şi iubita locuiesc de ceva timp împreună. Deşi i-a fost alături pe timpul accidentărilor, despre Alexandra apropiaţii lui Ioniţă spun că "parcă a venit cu ghinionul în viaţa lui. De când a cunoscut-o a stat mai mult accidentat şi astfel, aproape sigur, va fi vândut de Köln". Chiar dacă au trecut prin momente mai grele de-al lungul relaţiei lor, fiind şi despărţiţi în câteva rânduri, Alex şi Alexandra nu pleacă urechea la aceste vorbe şi continuă să formeze un cuplu.
MANECHIN. Alexandra Toie a cochetat cu modellingul, mai ales pe vremea când locuia în OradeaVăzut ca un mare talent al fotbalului românesc şi vândut la FC Köln de George Copos pentru 2,5 milioane de euro, Alexandru Ioniţă a intrat într-un con de umbră. A prins foarte rar prima echipă la gruparea din Bundesliga, iar după o perioadă i-a fost tot mai greu să prindă şi un loc pe banca de rezerve.
Întâmplător sau nu, cam din acea perioadă fotbalistul de 22 de ani a început o relaţie cu un manechin mai mare cu trei ani decât el. Pe numele ei Alexandra T