Cei patru suspecţi reţinuţi pentru audieri după ce ofiţerii antidrog au descoperit canabis în podul casei lor, vor fi cercetaţi în stare de libertate. Decizia a fost luată, azi noapte, de procurorii DIICOT. Unul dintre suspecţi a primit interdicţia de a părăsi localitatea. Acesta este nepotul lui Mircea Alexandru, zis Mircea Oaie, preşedintele Partidei Rromilor.
Cei patru bărbaţi care ieri au fost luaţi pe sus de mascaţi au fost audiaţi ore întregi de poliţiştii de la Crima Organizată şi procurorii DIICOT. Asta după ce anchetatorii au descoperit în podul imobilului de pe strada Sarmisegetuza nr. 80, mai multe plante de canabis. La finalul audierilor, unul dintre cei patru suspecţi, un bărbat de 30 de ani, a primit interdicţie de a părăsi localitatea. Acesta este nepotul lui Mircea Alexandru, zis Mircea Oaie, preşedintele Partidei Romilor din Constanţa. Ceilalţi trei, rude cu primul suspect, sunt cercetaţi în stare de libertate. Ofiţerii antidrog au descins ieri şi în imobilul alăturat, unde locuieşte fratele lui Mircea Oaie, Victor Alexandru. Aici nu au găsit însă nimic. Deşi sunt rudele lui, Victor Alexandru susţine că nici măcar nu îi cunoaşte şi că el nu are niciun amestec în afacerea cu droguri. Cei patru bărbaţi sunt cercetaţi pentru operaţiuni cu droguri de risc şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
www.neptuntv.ro
Cei patru suspecţi reţinuţi pentru audieri după ce ofiţerii antidrog au descoperit canabis în podul casei lor, vor fi cercetaţi în stare de libertate. Decizia a fost luată, azi noapte, de procurorii DIICOT. Unul dintre suspecţi a primit interdicţia de a părăsi localitatea. Acesta este nepotul lui Mircea Alexandru, zis Mircea Oaie, preşedintele Partidei Rromilor.
Cei patru bărbaţi care ieri au fost luaţi pe sus de mascaţi au fost audiaţi ore întregi de poliţiştii de la Crima Organizată