M-am aşezat liniştit în fotoliul din odaie ţinând aproape un ultim rudotel uitat într-un colţ pe etajeră. După zece minute din meciul amical Belgia-România l-am luat imediat, fără apă căci echipa noastră juca fără balon, belgienii încă nu le dăduseră mingea jucătorilor români. Le-au dat-o la un corner în min 11 direct în poarta unui Tătăruşanu aiurit de o centrare încât mă întrebam de ce oare nu s-au inventat turnicheţii şi la poarta noastră ci numai la intrarea în stadion. Păream ca niste puişori gălbiori de avicola cu care se juca din plictiseală un ciobănesc belgian. A punctat van Buyten cu o lovitură de cap de lângă un domn Goe care ca să nu mai rămână repetent şi anul ăsta prin campionatul italian s-a dus la scoţieni. După 1-0 le-am arătat puţin că stim şi noi cu mingea şi-am expediat două şuturi de tip avioane prin Bogdan Stancu şi Daniel Niculae prin minutul 16 sau 17... n-are importanţă! Şi a fost 2-0 dar nu din prima încercare pentru că nu i-a lăsat tuşierul şi a ridicat eronat steagul la o combinaţie frumoasă în careul nostru ci din a doua când, ajuns în postură de fundaş stânga, Goe a fost lasat pe drum la ocazie de un atacant belgian iar din centrarea rezultată Cociş şi-a înfipt capul pătrat în mingea care-a ricoşat în poartă. Meritam acest scor la pauză ba chiar mult mai rău de-atât şi am intrat cu capetele plecate la cabine.

E-he! ce le-o fi spus nea Piţi elevilor săi la vestiar numai el ştie căci după ce au intrat Torjică şi Mazilu, România parcă funcţiona altfel. Drept dovadă stă golul din min 65 dat în urma unei faze superbe în care i-am ridiculizat pe belgieni după patrunderea micuţului nostru mijlocaş pe dreapta şi potrivirea mingii de către Mazilu la şutul fără speranţe în dreapta portarului, a lui Daniel Niculae 2-1! În final a venit un penalty pentru România şi fotbalul părea nedrept căci cred că nu era corect egalul. Acelaş