Un elveţian a câştigat vineri premiul cel mare al loteriei Euro Millions, în valoare de aproape 84 de milioane de franci elveţieni (67,93 de milioane de euro), a anunţat Loteria Romandă, citată de AFP.
Jucătorul a reuşit să ghicească cele cinci numere norocoase (1, 4, 18, 23 şi 30), precum şi cele două numere-stea 3 şi 7.
Jucătorul, căruia data de 11 noiembrie 2011 i-a purtat noroc, va primi exact 83.979.625,35 de franci elveţieni (67.939.184 de euro), depăşind recordul elveţian la această loterie europeană.
Precedentul record la Euro Millions în Elveţia era deţinut de un jucător care a primit 64.040.749 de euro la 8 aprilie 2005.
Euro Millions, o loterie lansată în 2004, regrupează nouă ţări (Franţa, Marea Britanie, Spania, Luxemburg, Belgia, Elveţia, Portugalia, Irlanda şi Austria), reprezentând zece loterii. Elveţia participă cu două loterii regionale, Swissloss (Elveţia Germanică) şi Loteria Romandă (Elveţia Romandă).
Fiecare jucător are o şansă la 116.531.800 de a ghici toate cele şapte numere.
Un elveţian a câştigat vineri premiul cel mare al loteriei Euro Millions, în valoare de aproape 84 de milioane de franci elveţieni (67,93 de milioane de euro), a anunţat Loteria Romandă, citată de AFP.
Jucătorul a reuşit să ghicească cele cinci numere norocoase (1, 4, 18, 23 şi 30), precum şi cele două numere-stea 3 şi 7.
Jucătorul, căruia data de 11 noiembrie 2011 i-a purtat noroc, va primi exact 83.979.625,35 de franci elveţieni (67.939.184 de euro), depăşind recordul elveţian la această loterie europeană.
Precedentul record la Euro Millions în Elveţia era deţinut de un jucător care a primit 64.040.749 de euro la 8 aprilie 2005.
Euro Millions, o loterie lansată în 2004, regrupează nouă ţări (Franţa, Marea Britanie, Spania, Luxemburg, Belgia, Elv