Pentru prima dată în versiunea românească definitivă, \"Jurnalul Annei Frank\" va fi lansat, pe 17 noiembrie, la Godot Cafe Teatru din Capitală, în prezenţa diectorului Humanitas, Lidia Bodea, şi a jurnalistului Cristian Tudor Popescu. Sursa: Hepta
"Dacă sunt dădăcită în felul acesta, devin obraznică, apoi tristă şi, ca de obicei, dau drumul răutăţii să iasă la suprafaţă şi îmi închid bunătatea în adânc în mine, iar apoi caut iarăşi şi iarăşi un mijloc ca să fiu cum aş vrea şi cum aş putea fi dacă... dacă n-ar exista alţi oameni pe lume".
Textul de mai sus a fost scris de fetiţa de 15 ani, Anna Frank, pe 1 august 1944. Ea şi familia ei stăteau mai bine de doi ani ascunşi de Gestapo într-un pod din Amsterdam. La numai trei zile de la scrierea celor de mai sus, Anna, părinţii şi sora ei, o altă pereche împreună cu fiul lor şi un medic dentist - toţi locatari ai aceluiaşi pod - au fost ridicaţi de cinci ofiţeri SS. A supravieţuit doar Otto Frank, tatăl Annei. Fetiţa a murit în lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen, în martie 1945.
Un an mai târziu, Otto s-a întors în podul din Amsterdam, unde a găsit, aruncat pe jos, jurnalul Annei. SS-istul chemat la pont de un olandez denunţător a luat din servieta familei doar argintăria şi lumânarea de Hanuka. "Dacă ar fi luat jurnalul, nimeni nu ar mai fi auzit vorbindu-se vreodată de fetiţa mea", spunea Otto Frank.
"Jurnalul Annei Frank" a trezit conştiinţa lumii civilizate, scria Simon Wiesenthal în paginile cărţii sale “Asasinii printre noi”, o mărturie crudă a ororilor petrecute în lagărele de concentrare. “Jurnalul” reprezenta povestea unei fetiţe obişnuite, de un nivel mediu, care îşi făcea însemnări despre micile ei probleme ("Uneori mama mă tratează ca pe un copil mic, ceea ce nu pot să sufăr") pe fundalul unei existenţe de neîntreruptă teroare ("Mi-e teamă să nu fim descoper
