Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Virozele fac ravagii în tot judeţul Suceava

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 noiembrie 2011 ·

Dacă gripa încă nu şi-a făcut simţită prezenţa în judeţ, virozele şi pneumoniile fac ravagii în rândul populaţiei şi în special în rândul copiilor.

2.764 de suceveni au fost diagnosticaţi săptămâna anterioară cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, din care 1.707 sun copii cu vârsta până în 14 ani. În privinţa pneumoniilor, numărul acestora a ajuns 667 la nivelul judeţului, din care 382 din zona Sucevei. În total 144 de suceveni cu viroze şi pneumonii au avut nevoie de internare din cauza complicaţiilor. Medicii le recomandă părinţilor să evite să îşi ducă copiii în locuri aglomerate, iar la primele simptome să apeleze la doctorul de familie şi să îi izoleze la domiciliu.

„Oamenii trebuie să ştie că dacă fac vaccinul antigripal nu înseamnă că vor fi protejaţi şi împotriva răcelilor, virozelor sau pneumoniilor. Acestea pot apărea oricând dacă organismul nu este slăbit. De aceea, este recomandat ca în această perioadă să se consume fructe şi legume şi să se bea foarte multe lichide“, a spus medicul de familie Doina Draga Buimistriuc.

Din fericire, până în prezent niciun sucevean nu a fost diagnosticat cu gripă, în acest sezon. În sezonul 2010-2011, 108 suceveni au contactat una din tulpinile virusului gripal. Dintre aceştia, trei au avut AH1N1, numită în Romania şi gripa porcină. Cei care vor să se vaccineze pot apela la medicii de familie, însă numărul vaccinurilor este extrem de redus comparativ cu anii trecuţi, doar 20 de vaccinuri pe cap de medic. Aceştia trebuie să îi trieze pe pacienţi astfel încât să fie vaccinate persoanele cu risc. Cei care vor să îşi cumpere vaccinul din farmacii pentru a se imuniza împotriva gripei trebuie să plătească în jur de 30 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 18 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 58 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 11 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°