Kestia asta cu viaţa sănătoasă aduce deja cu lupta pentru pace. Nu contează că facem totul harcea-parcea, important e să se lase liniştea la final.

A apărut o fascinaţie generală pentru cuvinte din astea care se scriu de obicei cu majuscule pe ambalajele unor produse superchimice de la hypermarket: tradiţii, ţărănesc, ardelenesc, cămară, de casă, bunica - mai puţin bunicul, care e evocat mai ales în contexte alcoolice sau la muştaruri. Se ştie bine că, într-o casă de oameni gospodari, bărbatul face muştarul. Aşa a fost dintotdeauna la noi şi aşa trebuie să rămână lucrurile în continuare. Aici mergea un emoticon, dar poate că e prea devreme. Dacă survolaţi târgurile astea cu produse tradiţionale, sanki sănătoase, o să aveţi surpriza să vedeţi nişte mutre mai încruntate decât dimineaţa la 6 în metrou.

Nici urmă din voioşia şi bucuria cu care s-ar presupune că merge lumea la un shopping de bunătăţi. E adevărat că adeseori nici vânzătorii nu par mai revergoraţi decât haitele de cavaleri ai mesei rotunde şi pline de cârnaţi. Nici mizanscena nu suferă de vreo bănuială de stil, de simplitate şi puritate, aşa cum s-ar presupune că ar trebui în contextul ăsta de ţărănie apotropaică. Oameni rebegiţi de frig sau exasperaţi de discuţiile cu clienţi care îşi exercită pe lung dreptul la informare, plastic mult, natural desigur, un fashion de Făurei şi acel aer de talcioc la marginea drumului. Pe scurt, tradiţii cu de toate. Peste toate astea, însă, pluteşte sentimentul ăsta, că mai mult de trei sferturi din cei care vând nu au mai mult habar de gusturi decât sectanţii vieţii sănătoase, care cumpără produsele. Aşa cum se întâmplă de obicei în contexte din astea cu semnificaţii de viaţă naturală, fără e-uri, cele mai mari cozi sunt la cărneturi.

Românul ştie că viaţa sănătoasă şi aroma fină vin negreşit din afumătoarea în care a fost aruncat un po