Majoritatea grecilor îl susţin pe Lucas Papademos, care conduce un Guvern de uniune naţională alcătuit de socialişti, dreapta şi extrema dreaptă, relevă două sondaje publicate duminică de presa din această ţară, relatează AFP.
Cincizeci şi cinci la sută dintre persoanele interogate au "o părere pozitivă" faţă de Papademos, în timp ce 18 la sută afirmă că au o opinie "negativă", iar 27 la sută susţin că "nu au nicio părere", potrivit unui sondaj efectuat vineri la nivel naţional de institutul Public Issue asupra unui număr de 1.200 de persoane, publicat de Kathimerini.
Un alt sondaj, publicat de duminicalul To Vima, efectuat tot vineri asupra unui eşantion naţional de 1.000 de persoane, arată că "alegerea lui Papademos" este aprobată de 72,9 la sută dintre persoanele chestionate, 20 la sută considerând-o drept "o eroare".
Conform acestei anchete a institutului grec Kapa Research, Guvernul de uniune este aprobat de 60 la sută dintre persoanele interogate, iar 35 la sută sunt împotrivă.
Liderii partidelor Pasok (socialişti), Noua Democraţie (ND, dreapta) şi Laos (extrema dreaptă) au decis joi, după cinci zile de negocieri, să îl nominalizeze ca premier pe Papademos, fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE).
Majoritatea grecilor (59,6 la sută) vor alegeri legislative anticipate după luna februarie, în timp ce 25,6 la sută vor ca acestea să fie organizate "acum", iar 13,8 la sută propun data de 19 februarie, sugerată de principalele două partide, Pasok şi ND, potrivit sondajului Kapa Research.
În ceea ce priveşte popularitatea partidelor, extrema dreaptă obţine 37 de procente, fiind urmată de stânga radicală, reprezentată de Syriza, cu 35 la sută, care a refuzat să participe la un Guvern de uniune naţională, şi ND, cu 31 la sută, potrivit sondajului Public Issue.