Ceea ce se întâmplă acum la PSD, cu excluderea lui Geoană fără să fie primit la şedinţă, se numeşte execuţie stalinistă. Şi o scrie unul a cărui părere publică e că omul trebuia să dispară din viaţa politică încă de a doua zi după pierderea alegerilor prezidenţiale. Motivaţiile lui Şova sunt suficiente, obraznice, necredibile şi puerile. Invitaţia adresată lui Geoană nu era la nuntă sau la botez, ca fie nevoie de confirmare pentru comandarea tacâmului, iar opinia publică are dreptul să ştie (măcar atât timp cât finanţarea PSD e asigurată şi de la bugetul de stat) ce puncte din statut a încălcat fostul preşedinte al partidului. Dincolo de caracterul, repet, profund stalinist al deciziei, dacă Ponta va duce până la capăt pragmaticul său demers, în pofida opoziţiei lui Iliescu şi Năstase, el va deveni, oficial, liderul absolut şi imposibil de contestat al PSD. Şi, ţinând cont că nu democraţia-l caracterizează, povestea e cu va urma…
P.S. Dacă şi după ce Opoziţia termină răfuielile interne, poate că, totuşi, încetează să-şi mai plângă de milă în faţa abuzurilor Puterii şi arată că vrea să câştige alegerile
P.S.2 În context, ar fi bine ca şi Geoană să facă un exerciţiu de memorie. Cum şi de ce a fost zburat, tot în favoarea puterii, Năstase de la şefia Camerei Deputaţilor?
UPDATE: Televiziunile private de ştiri sunt TOATE pe galben, iar mizeria aia de Tvr Info, finanţată de banii noştri, dă documentare. Dacă nici excluderea din partid a celui de-al doilea om în stat nu e ştire, nu ştiu care mai e. Şi după aia leprele au tupeu să ceară majorarea taxei tv… Ceea ce se întâmplă acum la PSD, cu excluderea lui Geoană fără să fie primit la şedinţă, se numeşte execuţie stalinistă. Şi o scrie unul a cărui părere publică e că omul trebuia să dispară din viaţa politică încă de a doua zi după pierderea alegerilor prezidenţiale. Motivaţiile lui Şova su