"În semn de solidaritate cu fotbaliştii care au memorii depuse la Camera pentru Soluţionarea Litigiilor (CSL) din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) şi care, deşi termenele au fost depăşite de multă vreme, nu au primit până acum deciziile, s-a hotărât ca, în etapa a 14-a din campionatul Ligii 1, toţi jucătorii să evolueze purtând o banderolă albă pe braţ. Această obişnuinţă de rea factură a CSL se constituie într-o gravă şi neregulamentară atingere adusă intereselor jucătorilor care intră în litigiu cu cluburile", se menţionează în comunicatul AFAN, anunţă Mediafax.
Jucători reprezentativi de la majoritatea cluburilor din Liga I s-au întâlnit, marţi, într-o reuniune de lucru a fotbaliştilor profesionişti din Liga I organizată de AFAN. Nu au avut reprezentanţi jucătorii cluburilor U Cluj, CFR Cluj, Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti şi Voinţa Sibiu. Conform AFAN, urmează să fie organizată o întâlnire similară cu fotbalişti din Liga 2 şi 3.
"În semn de solidaritate cu fotbaliştii care au memorii depuse la Camera pentru Soluţionarea Litigiilor (CSL) din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) şi care, deşi termenele au fost depăşite de multă vreme, nu au primit până acum deciziile, s-a hotărât ca, în etapa a 14-a din campionatul Ligii 1, toţi jucătorii să evolueze purtând o banderolă albă pe braţ. Această obişnuinţă de rea factură a CSL se constituie într-o gravă şi neregulamentară atingere adusă intereselor jucătorilor care intră în litigiu cu cluburile", se menţionează în comunicatul AFAN, anunţă Mediafax.
Jucători reprezentativi de la majoritatea cluburilor din Liga I s-au întâlnit, marţi, într-o reuniune de lucru a fotbaliştilor profesionişti din Liga I organizată de AFAN. Nu au avut reprezentanţi jucătorii cluburilor U Cluj, CFR Cluj, Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti şi Voinţa Sibiu. Conform AFAN, urmează să fie organizată o întâlnire