Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puțini șomeri, mai puține joburi!

Publicat in Curierul de Valcea, luni 14 noiembrie 2011 ·

• rata șomajului a scăzut semnificativ față de perioada verii • mai puțini șomeri, dar și mai puține locuri de muncă • prea puține șanse pentru studenți La finele lunii octombrie, rata șoma­jului în Vâlcea a scăzut semnificativ ajungând la 4,65%, de la 10,05% cât era la sfârșitul lunii iulie 2010. Acest lucru demonstrează că piața muncii s-a reechilibrat aproape de nivelul anului 2008 atunci când s-a înregistrat cea mai mică rată a șomajului. Față de luna septembrie, rata șomajului a rămas la același nivel chiar dacă în ultimele două luni s-au înregistrat, în evidențele AJOFM Vâlcea, 1.351 de absolvenți de învățământ care nu au loc de muncă. La finele lui octombrie, erau înregistrați 8.375 de șomeri din care 4.015 șomeri indemnizați. Din totalul șomerilor, 3.966 sunt femei, adică 47,36%. În prezent, Vâlcea ocupă locul 15 pe țară din punctul de vedere al ratei șomajului. În perioada următoare, sunt anunțate 946 de persoane ce vor fi disponibilizate colectiv de la societăți comerciale din domeniul construcțiilor, turismului și serviciilor care își diminuează volumul activităților pe perioada sezonului rece. Conducerea AJOFM Vâlcea consideră că aceste disponibilizări nu vor avea efect major asupra ratei șomajului, estimând că aceasta va ajunge la finele anului, la 5%. Modificări semnificative au avut loc și-n oferta locurilor de mun­că. Dacă pe timpul verii erau dispo­ni­bile 400 – 500 locuri de muncă/săptă­mâ­nal, în prezent, șomerii au de ales din cele 250 de joburi, din care doar 10% sunt destinate celor cu studii su­pe­rioare.

• rata șomajului a scăzut semnificativ față de perioada verii • mai puțini șomeri, dar și mai puține locuri de muncă • prea puține șanse pentru studenți La finele lunii octombrie, rata șoma­jului în Vâlcea a scăzut semnificativ ajungând la 4,65%, de la 10,05% cât era la sfârșitul lunii iulie 2010. Acest lucru demonstrează că piața mu

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Zi record pentru salvatorii montani: 180 de turiști salvați în ultimele 24 de ore

Press Alert acum 30 minute
Salvamont România a răspuns, duminică, la 167 de apeluri de urgență, cel mai mare număr de solicitări din istoria instituției. 180 de persoane au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Situația a fost gravă pentru multe dintre victime – peste 120

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 56 minute
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Zeci de calculatoare au fost furate dintr-o școală din Prahova care urmează să fie inaugurată miercuri

HotNews acum o ora
Aproape 40 de calculatoare, o imprimată și două sisteme audio-video au fost furate dintr-o școală din comuna Puchenii Mari din județul Prahova. Școala este nouă și urmează să fie inaugurată miercuri, 8 ianuarie, când elevii se întorc la cursuri după

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 42 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 26 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/4°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°