Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guşă îl face praf pe Năstase. Vezi ce soartă îi prevede lui Oprescu

Publicat in Ziua Veche, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Cozmin Guşă, secretar general al PSD în vremea guvernului Năstase, numit în funcţie chiar de premierul pesedist care conducea atunci şi partidul, îl atacă dur pe Adrian Năstase, într-un interviu acordat VoxPublica. Guşă, într-un alt interviu, spune că scenariul de la Primăria Cluj s-ar putea repeta orcând la Bucureşti, ceea ce va duce la retragerea lui Sorin Oprescu de la o nouă candidatură.

“Năstase din perioada 2001-2003 când am lucrat împreună, era un bărbat politic cu multe defecte, dar cu o coloană vertebrală solidă, Năstase după ce a pierdut alegerile prezidenţiale şi a plecat şi de la şefia Camerei Deputaţilor, a devenit uşor nevertebrat. Năstase a plecat de la şefia Camerei Deputaţilor şi din cauza spectacolului făcut de DNA la casa din Zambaccian, cred că s-a făcut plecat singur, milioanele alea nu le-am mutat eu din conturi, le-a mutat el, era complicat să rămâi preşedintele Camerei Deputaţilor când ai mătuşi care îţi lasă milioane în conturi, ştiind de fapt că tu ai alimentat conturile. Să lăsăm, ne place să ne victimizăm, dar ăsta e adevărul.

Nu putem să avem astfel de preşedinţi de Cameră a Deputaţilor, dar Năstase nu a vrut să înţeleagă niciodată asta. Acel Năstase cu care puteam să lucrez era vertebrat, acest Năstase e nevertebrat. Şi atunci orice opinie pe care o dă, o dă dintr-un interes mărunt sau dintr-o poziţie mult mai joasă. Dar eu ştiu ce intenţie au avut cei doi. Iliescu a înţeles că…. pe româneşte, lui Năstase i se apropie funia de par. Adică sentinţa din justiţie s-ar putea să fie, nici nu văd altă posibilitate, una extrem de nefericită pentru Năstase, şi la mod uman îmi pare rău pentru el, dar există o expresie românească, capul face, capul trage şi imaginea publică a unui Năstase izolat, film de groază pe care Năstase l-a mai trăit în 2005-2006, pentru că despre asta vorbim, cu această decizie a justiţiei ar însemna Năstase

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 4 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Trump a declarat venituri 57 de milioane de dolari dintr-o afacere cu criptomonede

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a raportat venituri de 57,4 milioane de dolari dintr-un proiect de criptomonede, potrivit unei declaraţii financiare depuse vineri la Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA, transmite The Financial Times, potri

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum o ora
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

AUR vrea sesizarea CCR ca urmare a întârzierii desemnării unui candidat pentru funcţia de premier

Ziarul Financiar acum 22 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR), în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

Guvernul ia în calcul construirea unei saline noi la Praid. „Vrem să păstrăm acest brand important pentru România și Europa”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, despre situaţia de la Salina Praid, închisă în urma inundaţiilor recente, că se explorează şi oportunitatea prin care să facă o nouă salină, potrivit News.ro. „În momentul de faţă, cel mai import

Ilie Bolojan- „Deficitul bugetar al României nu mai poate fi susținut“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL, subliniază că deficitul bugetar, care reprezintă diferența dintre cheltuielile și veniturile statului, este o problemă stringentă pentru România și nu mai poate fi susținut la nivelurile actuale. De ani d

VIDEO. Zgârie nori din Dubai, în flăcări. Peste 3.800 de persoane evacuate

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit într-un zgârie nori din Dubai, vineri seara, în jurul orei 21:30 Deși clădirea de 67 de etaje era în flăcări, mulți locatari nici măcar nu știau că sunt în pericol. O parte din aceștia au realizat ce se întâmplă abia când au v

CFR Călători reclamă „provocări reale” care „pun în pericol transportul public de călători”

HotNews acum 4 ore
CFR Călători a anunțat, sâmbătă, că a prezentat autorităților din domeniu „o radiografie a situației financiare existente în acest moment” și „provocările reale cu care se confruntă compania”. Într-un comunicat transmis sâmbătă, compania „reclamă su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

20°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

20°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°