Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sala Sporturilor, închisă până în primăvara lui 2013

Publicat in Adevarul, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Cea mai importantă bază sportivă din oraşul de la poalele Tâmpei, care găzduieşte sute de meciuri în fiecare an, Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi", este într-o stare avansată de degradare, iar de câţiva ani edilii s-au tot chinuit să reabiliteze complexul.

Construită în anul 1975, Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi" nu a suferit niciun proces semnificativ de modernizare. Planurile edililor din ultimii ani au devenit, în sfârşit, realitate, iar Compania Naţională de Investiţii a desemnat de curând constructorul, care de astăzi se va apuca de treabă.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni, respectiv luna mai 2013, iar valoarea investiţiei este de 13, 9 milioane de lei. Prima lucrare mai serioasă de reabilitare la baza sportivă a avut loc în luna februarie a anului 2005, înaintea partidelor de tenis din Cupa Davis, dintre România şi Ucraina. În acea perioadă a fost schimbat, pentru prima dată, parchetul. La sfârşitul anului 2009, complexul sportiv a trecut printr-un proces de modernizare prin care s-au mărit suprafaţa de joc şi numărul de locuri din tribune.

Acum, edilii vor să continue planurile de extindere a complexului sportiv cu 1.854 mp, prin supraetajaerea cu un nivel a structurii şi crearea de noi spaţii de birouri, iar capacitatea să ajungă la 1.500 de locuri. Viceprimarul Adrian Gabor a precizat că, până la finalizarea lucrărilor, meciurile şi antrenamentele echipelor de handbal şi volei se vor desfăşura în sala de sport a Şcolii Generale nr. 11, care are toate dotările necesare.

Bazinul Olimpic, o ruină

Situaţia este şi mai gravă în ceea ce priveşte Bazinul Olimpic de Înot. Baza sportivă s-a închis pe data de 1 august, însă lucrările nu au demarat, acestea fiind doar la stadiul de proiect, de la finele lunii august. Bazinul a fost închis, în primă instanţă, în anul 2009, dar ulterior a fost redeschis, întrucât nimeni nu s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 18 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 8 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 56 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°