Ion Caramitru este dezgustat că în decembrie ’89 n-am scăpat nici de comunişti, nici de securişti. Ion Caramitru este primul om care a vorbit în direct la Televiziunea Română Liberă.
La 22 decembrie 1989 a anunţat, împreună cu Mircea Dinescu, fuga cuplului dictatorial şi „victoria poporului" într-o scenă de bucurie disperată care a făcut înconjurul lumii. Acum, după aproape 22 de ani, actorul se lasă pe spate în jilţul său de director al Teatrului Naţional şi spune că îi este jenă să mai revadă acele imagini, întrucât tot ce a urmat după ele l-a dezamăgit.
„Am crezut că vom scăpa de comunişti şi de securişti. Ei bine, n-am scăpat". Într-un interviu de două episoade, Caramitru rememorează cele mai importante momente pe care le-a trăit în zilele Revoluţiei şi lămureşte problema implicării sale în jocurile pentru preluarea puterii. Actorul dezvăluie ce funcţie i-a propus Silviu Brucan şi ce diferenţă este între „revoluţia mea" şi „revoluţia lui Sergiu Nicolaescu".
Să începem cu ziua de 21 decembrie, când au apărut mişcările de stradă şi în Bucureşti.
Da, pe 21 decembrie eu m-am întors cu avionul de la Cluj, unde fusesem la o întâlnire legată de anul Eminescu, era anul Eminescu, se împlineau 100 de ani de la moartea lui. Am ajuns acasă în jurul prânzului, am urcat repede, mi-am tras pe mine un trening şi o vestă de schi şi am dat să ies. M-a oprit maică-mea, îngrozită, spunându-mi pe bună dreptate că am deja doi copii - soţia era însărcinată cu al treilea. „Unde te duci, eşti nebun? Dacă te împuşcă, noi ce facem?". Atunci m-am uitat la soţia mea şi i-am zis că, dacă ea îmi dă voie, mă duc, dacă nu - nu. Şi ea a zis, pe un ton relaxat: „Du-te". Am plecat şi n-am mai venit trei zile.
Care era atmosfera în oraş?
În ziua aceea lumea se aduna, se spărsese mitingul. Erau trei TAB-uri care blocau bulevardul la restaurantul „Gră
