După o scurtă ședință cu scandal, cu 43 de voturi pentru și 5 împotrivă, Comisia de Integritate a PSD a decis azi să propună excluderea lui Mircea Geoană din partid. Decizia a fost luată la ora 14.00, înainte ca Mircea Geoană, invitat la ședință pentru ora 14.15, să fie audiat. \"Am vorbit cu domnul Șova și mi-a spus că am venit prea târziu\", a spus Geoană declarându-se \"consternat\". Raportul Comisiei va fi supus votului Comitetului Executiv al PSD, forul care are ultimul cuvânt în această chestiune.
Mircea Geoană a dezvăluit azi, într-o conferință de presă, că Victor Ponta și Crin Antonescu au apelat la Viorel Hrebenciuc ca să le organizeze o vizită în America. Geoană a mai spus că Hrebenciuc a folosit o firmă de lobby în loc să meargă pe canalul oficial, al legăturilor cu instutuțiile statului american.
Reacții la excluderea lui Geoană. Vasile Dâncu: Este miza președinției lui Victor Ponta.
Sociologul Vasile Dâncu, mebru PSD, spune că miza exclduerii lui Geoană este consolidarea autorității lui Victor Ponta în PSD.
"Mircea Geoană era numai un pretext, era miza preşedinţiei lui Victor Ponta, cea mai importantă bătălie pentru el împotriva vechii oligarhii din partid, împotriva vechilor conducători care, în ultima vreme, au încercat aceeaşi fragmentare a puterii, pe care au făcut-o întotdeauna Ion Iliescu şi Adrian Năstase după aceea, încercând să-l determine pe Victor Ponta să dea înapoi, după ce împreună au hotărât să meargă cu această soluţie. Era deci bătălia cea mai importantă a lui Victor Ponta în acest moment, de aceea Geoană n-a avut nicio şansă", a declarat Vasile Dâncu pentru Agerpres.
Cătălin Ivan, liderul grupului europarlamentarilor PSD:
"În acest moment, Mircea Geoană este de facto în afara partidului, fiind exclus ca urmare a deciziei Comisiei de Integritate Morală şi Arbitraj a PSD. Este o decizie corectă şi normală, fi