Preşedintele Comisiei de Integritate a PSD, Doru Giugula, a declarat, duminică, înaintea şedinţei CNAIM a PSD pe cazul Geoană, că preşedintele comisiei, Dan Şova, a făcut declaraţii publice care ar putea fi interpretate ca antepronunţare, relatează Mediafax.
Giugula a spus, răspunzând unei întrebări, că nu se pronunţă asupra unui eventual verdict pe care Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală o va lua în cazul Geoană, pentru că ar însemna să facă aceeaşi greşeală ca preşedintele Comisiei, Dan Şova, şi să se antepronunţe.
Giugula a adăugat că, în opinia lui, Şova, "prins de presă", nu a avut încotro şi "a făcut unele afirmaţii care ar putea fi interpretate ca o antepronunţare" în cazul Mircea Geoană.
Comisia de integritate a PSD se pronunţă, duminică, în legătură cu situaţia în partid a lui Mircea Geoană, acuzat de nerespectarea unor decizii ale conducerii, reuniunea de la ora 13.00 având loc în contextul în care o serie de lideri şi filiale s-au declarat împotriva preşedintelui Senatului.
Comisia este formată din nouă membri aleşi direct de Congres, la lucrări participând şi câte un reprezentant al fiecărei filiale judeţene. Preşedintele comisiei este senatorul Dan Şova.
Geoană a declarat, vineri, că participă la şedinţa Comisiei dacă Şova, pe care l-a acuzat că s-a antepronunţat în cazul său, va fi recuzat. Şova a răspuns că solicitarea lui Mircea Geoană privind recuzarea nu are acoperire în Statutul PSD. De asemenea, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, că Dan Şova nu poate fi recuzat de la conducerea Comisiei de Integritate a PSD, aşa cum a cerut Geoană, întrucât este o funcţie pe care o ocupă în urma unui congres.
Preşedintele Comisiei de Integritate a PSD, Doru Giugula, a declarat, duminică, înaintea şedinţei CNAIM a PSD pe cazul Geoană, că preşedintele comisiei, Dan Şova, a făcut declaraţii publice