Pentru că "pieţele" au cerut-o, primii miniştri grec şi italian au fost obligaţi să-şi dea demisia! Noile guverne, conduse de tehnocraţi apropiaţi mediului financiar internaţional, au fost rapid puse în funcţie, mai întâi la Atena, acelaşi scenariu urmând să fie aplicat şi la Roma. Faptul că "pieţele", iar nu alegătorii, schimbă de pe o zi pe alta guvernele fără niciun scrupul democratic ar putea indica un nou moment de ruptură, poate la fel de important ca cel de acum două decenii, când se prăbuşea Zidul Berlinului. Istoria s-a accelerat, antrenând odată cu criza datoriei suverane şi o criză a democraţiei/ Cum însă de au ajuns "pieţele", până acum obişnuite doar să influenţeze guvernele din umbra burselor şi a agenţiilor de rating, să-şi asume riscul implicării directe în politică? Un răspuns posibil la această dilemă ar fi, simplu, intrarea într-o etapă postdemocratică a guvernării.

Doar la o săptămână de la nereuşitul festival G20 de la Cannes, criză financiară s-a transformat într-o gravă criză politică. Aparent, aceasta se limitează la statele "problemă" ale zonei euro. În Grecia şi Italia, prin forţarea demisiei primilor-miniştrii, în Spania, ca şi mai devreme anul aces­ta în Irlanda şi Portugalia, prin alegeri anticipate, "pieţele" au impus mai întâi agenda guvernării (în Irlanda, Portugalia şi Spania), apoi chiar conducerea noilor guverne. După această evoluţie, niciun guvern, din interiorul sau din afara zonei euro, din Europa sau din întreaga lume, nu se mai află sub controlul direct al naţiunilor suverane, ci după cel al "pieţelor". Politicienii au dovedit că nu mai sunt capabili să asigure iluzoria suveranitate naţională. Or, aceasta indică o gravă criză a democraţiei! Nu doar a democraţiei reprezentative, ci a democraţiei ca stare de spirit. Căci, nici George Papandreu, în Grecia, nici Silvio Berlusconi, în Italia, nu au demisionat în urma alegeri