Câţiva deţinuţi implicaţi într-un proiect al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au uimit asistenţa zilele trecute când s-au transformat, pentru câteva zeci de minute în actori şi au jucat piese de teatru fie deja consacrate, fie unele inspirate din viaţa de după gratii. Câţiva deţinuţi implicaţi într-un proiect al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au uimit asistenţa zilele trecute când s-au transformat, pentru câteva zeci de minute în actori şi au jucat piese de teatru fie deja consacrate, fie unele inspirate din viaţa de după gratii.
Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi a început cu o expoziţie de fotografie realizată de către deţinutul Marius Pampu, iar prin faţa panourilor au trecut zeci de persoane care au admirat imaginile surprinse în spatele gratiilor.
Reprezentaţiile au debutat cu piesa piesa „Prin credinţă te poţi vindeca", a trupei de teatru a Penitenciarului Bucureşti - Jilava, o creaţie proprie, inspirată din experienţa de după gratii a fiecăruia dintre actori.
Tot pe scena de la Nottara, puşcăriaşii au mai jucat piese ca „Visul unei nopţi de vară" - Penitenciarul Colibaşi, „1 spectacol, 3 piese scurte!" - Penitenciarul Craiova, „Tom & Jerry" - Penitenciarul Iaşi, „Călătorul" - Penitenciarul Timişoara, „Pe alocuri" - Penitenciarul Bistriţa, „Soldatul Svejk" - Penitenciarul Codlea, „Cuşca" - Penitenciarul Brăila, „Bacantele" - Penitenciarul Gherla şi „Richard al III-lea" - Penitenciarul Bucureşti - Rahova.