Un soft special va ajuta persoanele care îşi doresc o operaţie estetică să vadă cum vor arăta după intervenţie, anunţă Daily Mail. Sistemul Vectra 3-D, disponibil la o clinică din Londra, oferă posibilitatea pacienţilor să vadă o imagine tridimensională cu modificările viitoare ale corpului lor, înainte de a fi operaţi.
Potrivit specialiştilor, scannerul poate preveni situaţii neplăcute precum cele ale pacienţilor nemulţumiţi de alegerile făcute, în special femei care nu au ales corect mărimea implanutrilor cu silicon.
Sistemul Vectra 3-D, creat în New Jersey, SUA, simulează modificările corporale aşteptate de pacient în urma intervenţiei, oferind imagini din toate unghiurile.
Medicul Mark Epstein susţine că pacienţii sunt încântaţi de program, mai ales că-şi pot alege exact ce-şi doresc pentru corpul lor, astfel încât să ajungă la o "imagine perfectă".
"Putem face modifcări astfel încât să fim de acord medic şi pacient asupra imaginii finale, chiar înainte de operaţie. Simularea oferită de acest program îi ajută pe mulţi pacienţi să ia o decizie", a spus chirurgul plastician. Mai mult decât atât, femeile îşi pot alege firma producătoare a implantului, tipul de umplutură - silicon sau ser fiziologic -, dar şi cantitatea de silicon implantată.
Liposucţia, operaţia de micşorare a nasului sau implanturile la bărbie sunt doar câteva dintre schimbările care pot fi previzualizate.
Potrivit statisticilor furnizate de Asociaţia Britanică a Chirurgilor Plasticieni, în 2010, 9.418 de femei şi-au mărit sânii, iar 4.207 şi i-au micşorat. În total au fost înregistrate 34.413 de operaţii estetice. (Sorina Ionaşc)
Un soft special va ajuta persoanele care îşi doresc o operaţie estetică să vadă cum vor arăta după intervenţie, anunţă Daily Mail. Sistemul Vectra 3-D, disponibil la o clinică din Londra, oferă posibilitatea pacienţilor să vadă o im