Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL: Membrii arestați preventiv vor fi excluși din partid

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 13 noiembrie 2011 ·

Colegiul Director al PDL a decis că de acum înainte orice membru PDL care este arestat preventiv va fi exclus din partid automat. S-a modificat astfel Codul Etic adoptat recent de PDL, care prevedea că membrii PDL cu probleme cu Justiția sunt suspendați de drept. Sursa: Foto: Agerpres

După arestarea preventivă a primarului Clujului, Sorin Apostu, membru PDL, democrat-liberalii au lăsat-o mai moale cu prezumția de nevinovăție, în dorința de a salva imaginea partidului.

Decizia a fost confirmată public și de premierul Emil Boc. Acesta a mai spus că Sorin Apostu ca şi Radu Bica - vicepreședintele CJ Cluj, cercetat pentru luare de mită și arestat și el preventiv - au solicitat ei înșiși să fie excluși din partid, deși fuseseră deja suspendați.

Emil Boc a subliniat că"PDL rămâne constant poziţiei pe care a avut-o dintodeauna de a lăsa autorităţile statului să-şi facă datoria, de a nu împiedica exercitarea actului de justiţie".

Constituția, amânată, regionalizarea la fel

La ieșirea de la ședința prelungită de la Vila Lac, premierul a cerut public aliaților PDL să-și precizeze poziția față de revizuirea Constituției, parlamentul unicameral, reducerea numărului de parlamentari și regionalizare.

În ciuda declarațiilor publice războinice de acest tip, în spatele ușilor închise s-a constatat, de fapt, că pe tema modificării Constituției s-a înregistrat un blocaj și că ar fi mai bine ca pe acest subiect, ca și pe tema regionalizării, partidul s-o lase mai moale. În schimb, comasarea alegerilor locale și parlamentare de anul viitor este o temă la care PDL nu are de gând să renunțe nicidecum. Întrucât UDMR condiționează comasarea de anumite modificări în ceea ce privește sistemul electoral, negociatorii PDL au primit un nou mandat de negociere cu aceștia. În prezent discuția se poartă asupra numărului de parlamentari, care se vrea a fi redus la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un șofer de TIR a circulat pe contrasens pe Autostrada București – Pitești

Gandul acum 49 minute
Un șofer de TIR a fost depistat sâmbătă dimineață circulând pe contrasens pe A1, București – Pitești. Polițiștii au reușit să-l oprească. „La data de 16 noiembrie 2024, în jurul orei 08.07, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 au fost sesiza

Ce a scris presa din Serbia după scandalul de la România - Kosovo: „Haos general provocat de delegația unui stat fals”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Presa din Serbia a răbufnit la adresa kosovarilor după ce aceștia au provocat un la meciul cu echipa națională a României, de pe Arena Națională. Kosovarii au părăsit terenul cu câteva momente înainte de fluierul final și nu au mai dorit să reînceap

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz:Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! Voi l-aţi ales primar pe unul, ferească Dumnezeu să fie ales şi un preşedinte

News.ro acum 33 minute
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la o reuniune a PNL organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali din regiunea de vest, atacuri dure la contracandidaţii lui Niclae Ciucă, el criticându-l inclusiv pe primar

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Aproape 700 de fugari au fost aduşi în ţară de la începutul anului, cei mai mulţi din Marea Britanie

Mediafax acum 2 ore
Aproape 700 de fugari au fost aduşi în ţară de la începutul anului, transmite, sâmbătă, Ministerul Justiţiei (MJ). Cei mai mulţi dintre fugari au fost aduşi din Marea Britanie, 181 de persoane. Potrivit Ministerului Justiţiei, 689 de fugari au fost

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Gazprom: Exporturile de gaze ruseşti prin Ucraina către Europa sunt stabile, în pofida opririi livrărilor către Austria

News.ro acum 2 ore
Producătorul rus de gaze Gazprom a anunţat că va livra sâmbătă 42,4 milioane de metri cubi de gaze către Europa prin Ucraina, acelaşi volum ca vineri, în pofida anunţului privind oprirea livrărilor către Austria din cauza unui conflict contractual,

„E ca un vultur”. Om politic de la București, despre Marco Rubio, nominalizat de Trump secretar de stat al SUA: „Cunoaşte mai bine decât majoritatea politicienilor români riscurile la care e expusă Moldova”

HotNews acum 2 ore
Nominalizarea lui Marco Rubio pentru funcţia de secretar de stat al Statelor Unite ale Americii „are o semnificaţie foarte puternică şi arată clar pe ce linie externă va merge administraţia Trump”, consideră liderul PMP, Eugen Tomac. El spune că sen

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/12°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
mar.

1°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/12°