Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM Târgovişte nu are adversar la baschet feminin. BC Danzio Timişoara – CS Municipal Târgovişte 51 – 76

Publicat in Adevarul, duminică 13 noiembrie 2011 ·

CS Municipal Târgovişte a rămas neînvinsă şi după deplasarea din Banat. Aşa cum anticipa toată lumea, confruntarea cu BC Danzio Timişoara a fost mult mai dificilă decât galopul de sănătate de la jumătatea săptămânii, când elevele lui Florin Nini au desfiinţat Sportul Studenţesc.

Conduse excelent din teren de Ancuţa Stoenescu, gazdele au ţinut aproape în primul sfert şi au avut un start de repriză secundă de excepţie recuperând diferenţa înregistrată după 10 minute şi trecând în avantaj. Minunea n-a durat foarte mult pentru că CS Municipal a revenit la cârma partied, graţie unui joc de excepţie făcut de aceeaşi Olena Zherzherunova.

Pivotul ucrainian a reuşit un double – double, a marcat de de trei ori din afara semicercului din tot atâtea încercări, predând bănăţencelor o adevărată lecţie de baschet. Târgoviştencelor nu le-a fost foarte uşor să cucerească punctele, însă victoria a fost mult mai frumoasă şi le - a confirmat supremaţia cel puţin în această primă parte a campionatului intern. Totuşi, dâmboviţencele nu se pot relaxa definitive pentru că până la finalul turului sezonului regulat, CSM va trebui să dea piept cu alte două formaţii aflate în amre formă, respective Nova Vita Târgu Mureş şi Universiattea Alba Iulia.

De altfel, tehnicianul liderei recunoştea încă de la jumătatea săptămânii că duelurile de pe finalul primei părţi a campionatului vor fi extrem de dificile pentru echipa sa, dar este convins că Ciocan şi compania vor rămâne la fel de concentrate până la pauza dintre tur şi retur.

Casetă tehnică

Timişoara: Biljana Pesovic, K. Kane 2, M. Osterman, A. Stoenescu 21, J. Vukoje

Au mai jucat: A. Haas 5, C. Zidaru, A. Stoiedin 11, R. Alecu 5, H. Blejan

Antrenor: Ljubomir Kolarevic

Târgovişte: O. Samburska 12, Fl. Diaconu 2, O. Zherzherunova 22, M. Coker 20, C. Givens 8

Au mai jucat: A. Uiuiu, A. Şipo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°