Războiul dintre Mircea Geoană şi Victor Ponta nu e primul, nici ultimul în PSD. Au mai existat şi alte lupte fratricide şi a pierdut întotdeauna cel care a plecat.
Deci nu e vorba despre o rupere a PSD, cum tare mult i-ar place lui Traian Băsescu, ci despre două curente divergente: unul de coabitare cu cel care va rămâne încă doi ani preşedinte după alegerile parlamentare şi altul de opoziţie totală. Mircea Geoană a şi anunţat că nu va pleca de bună voie din PSD. Victor Ponta îşi încoardă muşchii, ştiind totuşi că nu poate lua decizii fără consimţământul greilor PSD. În spatele perdelelor de fum şi a luptei de faţadă se ascunde tronul Măreţului interes de accedere la guvernare a baronilor care s-au săturat de opoziţie.
Orice analist cu bun simţ ştie că partidul lui Ion Iliescu este un grup clientelar, format din veleitari, a cărui unic scop în viaţă este dirijarea fondurilor publice. Nimeni din Partidul Social Democrat nu are virtuţi de luptător pentru o cauză ideologică. Poate doar Ion Iliescu, ajuns la senectute. Ceilalţi nici nu s-au format pentru aşa ceva. Pentru ei vorbele lui Corneliu Coposu: “marile caractere se formează în Opoziţie" sunt grimase ale unor principii străine fizionomiei lor de îmbuibaţi ai tranziţiei. Pe ei nu-i leagă un curent doctrinar sau vreo viziune de dezvoltare a României. Pragmatismul acestora nu este vasal binelui comun, cum proclamă liderii socialişti de la tribune, simple poveşti de adormit vigilenţa, fiind doar un avatar care ascunde gurile de rechini. Se ştie că fiinţele marine trăiesc atâta timp cât există plancton, adică electorat captiv care să îi susţină.
Ce se întâmplă acum în PSD, poate fi comparat cu “Războiul rozelor". Din istorie se ştie că un rege instabil ca Henrich al Vl-lea, într-un moment de criză, incapabil să controleze pe nobilii învrăjbiţi a îngăduit începutul unui război civil, c