Mareşalul ştia că tot ce i se întâmpla – de la interogatoriu până la aducerea în faţa instanţei – alcătuiau actele unei piese de teatru cu final inexorabil: condamnarea sa la moarte.

Numărul pe noiembrie 2011 al revistei „Historia" publică dosarul intitulat: „Stănculescu: «Cum l-am condamnat pe Ceauşescu la moarte»". Chiar şi fără fotografia de pe copertă, cititorii îşi vor da seama că „Stănculescu" din propoziţie e generalul Victor Athanasie Stănculescu din realitate, scenaristul şi regizorul momentului 25 decembrie 1989: Procesul şi Execuţia lui Nicolae Ceauşescu.

Nucleul dosarului constă în transcrierea emisiunii „Ultimul cuvînt" din 11 octombrie 2011, de pe B1TV, în hotarele căreia generalul Victor Athanasie Stănculescu a relatat, la invitaţia mea, ce a gândit, ce a simţit şi ce a întreprins la cazarma Târgovişte, în ziua de Crăciun a lui 1989.

Stenogramei i-am alăturat două comentarii: Generalul avionului de hârtie (despre cum s-a desfăşurat emisiunea şi, îndeosebi, despre cum a făcut generalul, în direct, un avion de hârtie, într-o repetare peste decenii a secvenţei de la Proces) şi La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu (despre realitatea că, la Proces, singurul care şi-a păstrat sângele rece a fost Ceauşescu).

Mortul de la groapă nu se mai întoarce - zice o învăţătură străbună. Parafrazînd-o, mai precis, aplicând-o la lumea presei, voi spune: Vorba în direct la TV şi articolul de la tipar nu se mai întorc. De adevărul niţel amar al acestei învăţături mediatice mi-am dat seama sâmbătă, 12 noiembrie 2011, când numărul pe noiembrie din „Historia" plecase deja la tipar.

Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, am recitit Stenogramele interogatoriilor luate fostului Cap al Statului de Avram Bunaciu între 14 şi 17 aprilie 1946 în subsolul Ministerului de Interne. Graţie inspiraţiei şi trudei lui Marcel-Dumitru Ciucă, stenogramele au