Echipa naţională a României a pierdut, scor 1-2, amicalul disputat vineri, la Liege, în compania Belgiei, după o evoluţie foarte modestă. Selecţia făcută de antrenorul Victor Piţurcă s-a dovedit din nou neinspirată, iar speranţele pentru o calificare la Campionatul Mondial din 2014 par neîntemeiate.
Chiar dacă putea pleca din Belgia cu un egal, căpitanul Răzvan Raţ ratând un penalty obţinut de Gabriel Torje în ultimele minute de joc, România a arătat mult inferioară Belgiei. Gazdele au dominat net prima repriză, când puteau marca de 4-5 ori, în condiţiile în care Victor Piţurcă a folosit o formulă de start cel puţin curioasă, cu Mihai Pintilii şi Vlad Chiricheş, jucători la Pandurii Târgiu-Jiu, locul cinci în campionatul intern, dar şi cu mult contestatul Răzvan Cociş, fotbalist la FC Rostov, locul zece în prima ligă din Rusia.
România B
Pe de altă parte, sub pretextul că îi cunoaşte suficient de bine ca fotbalişti, Piţurcă nici măcar nu i-a convocat pe Adrian Mutu, Gabriel Tamaş şi Cristian Săpunaru, cei mai bine cotaţi internaţionali români, şi nici pe Marius Niculae, Lucian Sânmărtean şi Gabriel Mureşan, trei dintre cei mai în formă jucători din Liga I.
Consecinţa acestor alegeri era uşor de intuit. În absenţa lui Săpunaru, dinamovistul Srdjan Luchin a fost depăşit foarte uşor de adversari experimentaţi în meciurile internaţionale, precum Witsel, Chadli sau Mertens, în timp ce, fără Mureşan sau Sânmărtean, Fellaini şi Defour nu au avut nicio problemă în a-şi impune jocul la mijloc în faţa tripletei Cociş-Pintilii-Lazăr. Nu a fost doar atât: Dorin Goian nu a prins o zi bună, permiţându-i omologului său van Buyten să înscrie primul gol al meciului cu o lovitură de cap după un corner, iar portarul Ciprian Tătăruşanu a fost nepermis de ezitant la centrările în careu. Cum nici Bogdan Stancu sau Dacian Varga nu au reuşit să influenţeze poziti