Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase: Emil Boc este "zâna" din lampa lui Traian Băsescu

Publicat in Romania Libera, duminică 13 noiembrie 2011 · ·

Liderul PSD scrie pe blogul personal că premierul Emil Boc este doar o mascotă în PDL, sugerând că nu face altceva decât să asculte şi să îndeplinească ordinele şi dorinţele preşedintelui Traian Băsescu.

"De când Emil Boc a devenit preşedinte al PD, ulterior al PDL, nu a fost nevoie de presă sau de adversari politici, ci doar de atitudinea sa, pentru a demonstra că este "zâna" care iese din lampa lui Traian Băsescu de fiecare dată când acesta are o dorinţă", spune Năstase.

El aminteşte apoi de Emil Boc din perioada 2000-2004, care părea "un tip activ, competent şi cu personalitate", imagine care a fost însă "ştearsă de un comportament total inadecvat pentru funcţiile pe care le deţine".

"Fără coloană vertebrală, fără instinct de premier, fără nici un fel de ambiţie sau de respect pentru funcţia personală. Modelul său a fost perpetuat la nivel de artă în partid - obedienţii cu tupeu au devenit modelul de „comunicatori", iar atitudinea de haită nevertebrată a inlocuit-o pe cea de echipă. Efectul - firesc: accentuarea imaginii lui Băsescu de „papuşar" suprem, care este şi premier, şi preşedinte de partid, în paralel cu cea de „mascotă" pentru Emil Boc", mai scrie Adrian Năstase.

Fostul premier susţine că pentru a contracara imaginea publică PDL-iştii au gândit o strategie "şmecheră": "dacă nu pot convinge electoratul şi activul de partid că au un preşedinte de partid, atunci să arate că nici în alte partide lucrurile nu stau diferit".

"Aşa s-a născut, spre exemplu, legenda Iliescu şi Năstase sunt cei care îl conduc pe Ponta, scos în faţă doar pentru a face frumos. Fără să citească ce spunem, folosind titluri de ziar măsluite...În PSD, putem avea opinii contradictorii, chiar puncte de vedere diferite, dar există o ierarhie în partid şi o capacitate de a discuta între noi şi de a ne convinge unii pe alţii, capacitate care nu poate exista în m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 2 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

Video Circa o sută de gospodării din Caraș Severin, grav afectate în urma unei viituri de scurtă durată

Adevarul acum o ora
Aproximativ o sută de gospodării din localitatea Dalboşeţ, judeţul Caraş-Severin, au fost afectate în urma unei viituri de scurtă durată care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 2 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore a fost deschis publicului

G4Media acum o ora
Oamenii vor putea merge duminică să viziteze mormântul Papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore, a doua zi după ce fostul suveran pontif a fost îngropat în biserica sa favorită din centrul Romei, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres.

Trei copii americani, dintre care unul bolnav de cancer, expulzaţi din Statele Unite

News.ro acum o ora
Trei copii americani în vârstă de doi, patru şi şapte ani, dintre care unul are cancer, au fost expulzaţi din Statele Unite împreună cu mamele lor imigrante ilegale, au anunţat grupurile pentru libertăţi civile, criticând politica antiimigraţie drac

Jules Kounde, după ce a marcat golul care a adus victoriei echipei FC Barcelona în finala Cupei Spaniei cu Real Madrid: Pentru astfel de meciuri m-am făcut fotbalist

News.ro acum 19 minute
Jules Koundé a marcat golul victoriei în minutul 116 al memorabilului El Clasico de sâmbătă (3-2) şi a adus echipei FC Barcelona titlul în meciul cu Real Madrid. „Am devenit fotbalist pentru a trăi acest tip de meci: un Clasico, cel mai mare meci di

Noi trageri LOTO duminică 27 aprilie. Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 1,2 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Duminică, 27 aprilie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la Tragerile de joi, 24 aprilie, Loteria Română a acordat 24.032 de câştiguri în valoare totală de peste 1,44 milioane de lei. Prem

Preşedintele palestinian îl numeşte pe Hussein al-Sheikh vicepreşedinte al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei şi, cel mai probabil, succesor al său

News.ro acum 4 ore
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a numit, sâmbătă, un vechi consilier şi confident ca noul său vice-preşedinte. Este un pas important ca liderul în vârstă să îşi desemneze un succesor, scrie The Guardian. Numirea lui Hussein al-Sheikh ca vicep

Vânzătorii de pe Amazon majorează preţurile după tarifele impuse de Donald Trump Chinei: ”Este nesustenabil”

News.ro acum 5 ore
Vânzătorii de pe Amazon majorează preţurile după tarifele impuse de Donald Trump Chinei, un exemplu fiind Aaron Cordovez, care vinde pe platformă aparate de bucătărie de peste 10 ani, dar care se confruntă acum cu dificultăţi majore, deoarece majori

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

5°/16°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
dum.

7°/16°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°