Foto: KURT HIELSCHER - RUMÄNIEN, LANDSCHAFT – BAUTEN – VOLKSLEBEN, F. A. Brockhaus, Leipzig, 1938 Odată cu Postul Crăciunului au ajuns în mod uimitor, până în zilele noastre, reminiscenţe ale unor străvechi ritualuri de purificare, precum şi practici oraculare, de magie premaritală ori apotropaice, care odinioară aveau loc în această perioadă, atât de importantă din punct de vedere al concentrării de sacralitate. Era vremea când tinerele fete, în fiecare zi a Postului, adunau câte o surcică de lemn, iar în Ajunul Crăciunului făceau cu ele un foc mare, mare, la care fierbeau crupe fără sare, le aşezau apoi pe masă şi aşteptau miezul nopţii. Atunci, umbra ursitului lor venea pe cahlă, şi se ospăta…
Ziua Tâlharilor
Postul Crăciunului este precedat de Ziua Tâlharilor, serbată la 11 noiembrie atât de hoţi, ca să nu fie prinşi, cât şi de cei păgubiţi. Aceştia din urmă se roagă Sfântului Mina pentru dovedirea făptuitorilor şi pentru aflarea lucrurilor furate. „În această zi, femeile duc la biserică lumânări, pe care le lipesc la sfeşnice cu capătul care de obicei se aprinde, ca să se întoarcă spre casa lor inimile voitorilor de rău, întocmai cum au întors lumânarea. Fetele mari duc şi ele astfel de lumânări, ca să se întoarcă spre ele inimile celor doriţi.” (Tudor Pamfile – „Sărbătorile la români”).
Lăsatul Secului de Crăciun
Ziua de 13 noiembrie aduce Lăsatul Secului de Crăciun, zi-hotar ce deschide un nou interval de timp marcat de sacralitate, cu profunde semnificaţii rituale. Vine după cea mai lungă perioadă de Câşlegi, Câşlegii de Toamnă, în care oamenii s-au veselit, au petrecut împreună, iar după strânsul recoltei au făcut cele mai bogate nunţi şi cele mai frumoase serbări câmpeneşti.
Se spune că cine vrea să postească aşa cum se cuvine renunţă la carne încă din săptămâna de dinaintea postului şi mănâncă doar frupt alb: alu