Liceul „Lucian Blaga" din Tiraspol şi-a sărbătorit împlinirea a 20 de ani alături de prietenii din dreapta Niatrului.
Dorin Chirtoacă, edilul Capitalei, a fost unul dintre invitaţii de onoare. El a fost însoţit de preşedintele fracţiunii Partidului Liberal din Consliul municipal Chişinău, Ion Gabura, interpretul Cristi Aldea-Teodorovici.
Dorin Chirtoacă a promis că Primăria Chişinău va dona şcolii 20 de computere pentru clasa de informatică.
„Cunoaştem greutăţile prin care aţi trecut de-a lungul anilor pentru a vă apăra şcoala, demnitatea şi limba română şi vă suntem recunoscători pentru curajul de care daţi dovadă", a menţionat Dorin Chirtoacă.
La rândul său, directorul Liceului, Ion Iovcev, a remarcat că pentru toţi cei care activează, au învăţat sau învaţă la „Lucian Blaga" din Tiraspol este o sărbătoare foarte deosebită. „Aceşti oameni au dat dovadă de un curaj deosebit. Au rezistat tuturor atacurilor pentru a menţine limba şi cultura română în stânga Nistrului", a spus Ion Iovcev.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md