Munţii noştri nu poartă numai aur, ci şi un „aur alb” fără de care bucatele n-ar avea nici un farmec: sarea. Fie că sunt sau nu exploatate, minele de sare sunt astăzi adevărate muzee de istorie, dar şi baze de tratament, în special pentru bolile de plămâni, ori locuri de relaxare şi de distracţie pentru mii de vizitatori din toată lumea.

Între cetăţile medievale şi centrele SPA din Transilvania, care încântă toate categoriile de turişti interesaţi de România, salinele constituie şi ele o atracţie deosebită, fiind, poate, mai cunoscute de vizitatorii de peste hotare decât de cei din ţară. „La noi vin mai mulţi turişti străini decât români şi mai ales decât localnici. Sunt oameni care au venit aici din Canada, din Statele Unite sau din Australia, vin mii de turişti din toată Europa, vin şi din ţară, dar sunt oameni din Turda care nu au vizitat niciodată salina”, mărturiseşte unul dintre ghizii Salinei Turda, mină de sare închisă astăzi exploatării, dar transformată într-un perfect spaţiu de agrement pentru toate vârstele şi toate gusturile. Cu aspect de bază interstelară, unde stau cuminţi câteva navete spaţiale, salina de la Turda este umedă, spre deosebire de „sora” ei puţin mai mică, de la Praid, care face parte din categoria salinelor uscate. Ambele saline sunt spectaculoase, fiecare în felul său, iar tratamentul este la fel de eficient şi în cele umede, şi în cele uscate.

Primul document scris despre mineritul din Praid este scrisoarea regelui maghiar András al III-lea din anul 1291, referitor la drepturile regale asupra salinelor. Din această scrisoare reiese că la Praid mina funcţionează încă din anii 1200, timp în care aparţinea administrativ de Oficiul Sării din Turda. Zăcământul de sare de la Praid constituie unul din cele mai mari masive de sare gemă din Europa. Corpul de sare are o formă uşor eliptică, având diametrele de 1,2 km, respectiv 1,