Lucrările de reamenajare a Pieţei Universităţii vor fi gata până în luna iulie 2012. Afirmaţia îi aparţine arhitectului şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, şi a fost făcută cu ocazia prezentării proiectelor câştigătoare la concursul de soluţii "Amenajarea spaţiului suprateran Parcaj Universitate".
Potrivit caracterizării făcute de arhitectul şef al Capitalei, "soluţia aleasă este simplă dar spectaculoasă. În zonele semipietonale se va pune probabil piatră cubică iar esplanada construită din piatră nobilă va pune în valoare cele patru statui. În zona dinspre strada Academiei va fi vegetaţie abundentă înaltă care va avea şi rol de izolaţie fonică a pieţei. Cam pe 20-30 la sută din întreaga suprafaţă va fi spaţiu verde. Va fi şi un mic spaţiu destinat maşinilor riveranilor".
Pe întreaga suprafaţă a zonei care urmează să fie reamenajată se vor monta mai multe lampadare. Acestea, pe lângă iluminat, vor avea şi rol de barieră în calea şoferilor care intenţionează să-şi parcheze maşinile pe spaţiul public destinat pietonilor. Valoarea investiţiei în reamenajarea Pieţei Universităţii se ridică la 500.000 de euro şi "este una estimativă, fiind posibil să mai crească în funcţie de materialele folosite", după cum a precizat arhitectul şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.
Oprescu : Urmează reamenajarea pieţelor Unirii, Victoriei şi Charles de Gaulle
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că "se vor organiza concursuri de soluţii şi pentru reamenajarea pieţelor Unirii, Victoriei şi Charles de Gaulle. Prima care va intra în reamenajare este Piaţa Unirii". În privinţa reamenajării Pieţei Universităţii, Oprescu a precizat că imediat ce va fi turnată placa peste parcajul subteran vor putea începe lucrările la suprafaţă.
"Acestea vor fi executate tot de firma care construieşte parcarea subterană. Începerea lucrărilor v