Campania „Doctorii cu care Piteștiul se mândreşte” se apropie de final. Cititorii şi-au votat favoriţii. Aflaţi care sunt cei mai apreciaţi medici din municipiu şi spuneţi cine credeţi că este doctorul care ocupă primul loc în topul preferinţelor.
Vă prezentăm din nou medicii piteșteni votaţi pe locurile 5, 4, 3 şi 2 în campania noastră şi care sunt părerile citirorilor despre aceştia.
Locul 5 – Dr. Alexandru Matrozi, medic specialist boli infecțioase
Toţi cei care au trecut pragul secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Argeş l-au remarcat cu siguranţă pe doctorul Alexandru Matrozi. Vizitatorii site-ului pitesti.adevarul.ro i-au oferit doctorului Matrozi locul cinci. Are întotdeauna o vorbă bună pentru pacienţii săi, nu refuză pe nimeni şi oferă o bomboană la plecare tuturor celor pe care-i consultă.
Alexandru Matrozi a absolvit Facultatea de Medicină Militară Bucureşti şi şi-a început cariera de medic în anul 1970 ca medic militar generalist la Unitatea Militară din Iaşi.În perioada 1974 – 1977 a urmat o specializare pe boli infecţioase şi epidemiologie la Bucureşti, iar din 1977 până în 1980 a lucrat la Spitalul Militar Central Bucureşti. De 31 de ani lucrează la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, timp de 16 ani fiind şeful secţiei. Timp de trei ani, în perioada 1995-1997 a fost comandantul Spitalului Militar din Piteşti.
Doctorul de la Boli infecţioase spune că îl impresionează toate cazurile, dar în special cele grave. “În rare situaţii am avut cazuri de pacienţi care au decedat. E o adevărată dramă când pierzi un bolnav, chiar şi incurabil. Cea mai mare satisfacţie este că mi-am făcut datoria permanent şi am obţinut rezultate profesionale bune. Îmi doresc să fiu sănătos şi să fiu în continuare util pacienţilor care mă cunosc şi au nevoie de mine”, spune doctorul în vârstă de 66 de an