Firmele private de securitate din China se dau peste cap să pregătească femei bodyguard în contextul unei cereri tot mai mari pe piaţă, susţinută şi de un decalaj social în creştere, scrie BBC. Sursa: BBC
Wen Cui a sesizat din timp acest vid şi a profitat înfiinţând Guodun, o firmă privată de securitate care se ocupă exclusiv de asigurarea protecţiei femeilor bogate, o treime din grosul milionarilor chinezi.
Ideea i-a venit, recunoaşte ea, şi în urma unor experienţe nefericite, fiind de două ori jefuită în timpul unor călătorii de afaceri. În condiţiile unor discrepanţe sociale tot mai pronunţate între bogaţi şi săraci, femeile de afaceri resimt acut nevoie de protecţie fizică. Au fost multe cazuri în care femeile de afaceri prospere au fost răpite.
"Să ai o femeie bodyguard e ca şi cum ai avea o soră mai mare. Are grijă de tine", a explicat Wen Cui care a primit recent comenzi pentru instruirea altor 30 de gărzi de corp de sex feminin.
Noile recrute sunt pregătite de foşti ofiţeri din armata chineză la o bază de antrenament din perimetrul unei cazărmi militare.
Cursul durează şase luni de zile, de-a lungul cărora tinerele sunt iniţiate în tehnici de autoapărare, supraveghere şi acordare de prim-ajutor. În paralel cu acestea, femeile sunt învăţate să aibă şi un comportament decent în compania femeilor de afaceri.
Salariile nu sunt de neglijat: firma de pază primeşte aproximativ 300 de dolari pe zi pentru serviciile unei singure femei-bodyguard, din care angajatei îi revine o treime. Un pachet complet de servicii, de exemplu şase gărzi de corp şi două vehicule speciale, se vinde cu până la 3.000 de dolari pe zi.