Intervenţia autorităţilor statului s-a făcut la sesizarea medicului de familie din Tăcuta, după ce copiii au fost trimişi la cabinetul medical de către conducerea şcolii unde aceştia învaţă.
"Cei trei copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde au rămas internaţi pentru o zi în vederea investigaţiilor medicale de specialitate. Unul dintre minori prezenta o echimoză la nivelul ochiului stâng şi o rană la nivelul scalpului, care a fost suturată şi nu a impus spitalizare. Tatăl a recunoscut că şi-a abuzat fizic copiii, însă susţine că acest lucru s-a întâmplat doar o singură şi asta pentru că aceştia au spart nişte geamuri", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.
Reprezentaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui au făcut o evaluare de specialitate la locuinţa celor cinci copii, în urma căreia a fost luată decizia ca cei trei fraţi care au ajuns la spital să revină acasă, în îngrijirea tatălui lor.
"Cei trei copii au declarat că doresc să revină în familie, iar tatăl îşi asumă responsabilitatea creşterii şi îngrijirii celor cinci copii. Bărbatul are condiţii materiale necesare în acest sens, conştientizează efectele negative pe care le are abuzul fizic asupra dezvoltării copiilor şi declară că va utiliza măsuri punitive în procesul de educare a minorilor, care să nu le pericliteze integritatea fizică şi psihică", a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Intervenţia autorităţilor statului s-a făcut la sesizarea medicului de familie din Tăcuta, după ce copiii au fost trimişi la cabinetul medical de către conducerea şcolii unde aceştia învaţă.
"Cei trei copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde au rămas internaţi pentru o zi în vederea investigaţiilor medicale de specialitate. Unul dintre minori prezenta o echimoză la nivelul ochiului stâng şi o rană la nivelul scalpului, care a fost su