Construcţie fără autorizaţie ridicată cu muncitori la negru. Înşirarea de ilegalităţi se derula nestingherită chiar în Centrul Vechi al Braşovului, într-o curte de lângă Strada Sforii.
Nimeni nu bănuia că în curtea unei case de pe Strada Cerbului se construieşte de zor. În spatele porţilor, o echipă de muncitori ridica un pod mansardabil peste o casă veche, aflată în patrimoniul de stat. Lucrarea nu ar fi una tocmai legală, după cum se arată într-o sesizare primită pe adresa redacţiei, dar, chiar şi aşa, se derulează de mai bine de o lună. Proprietarul este un bucureştean care a obţinut aviz doar pentru reparaţia acoperişului, însă cel mai probabil intenţionează să facă două locuinţe în pod şi să le vândă.
Cineva va locui
în acel pod?
Nici vecinii nu ştiu exact ce s-a întâmplă în curtea lor, dar cred că în spatele casei lor se construieşte ceva mai mult decât un acoperiş. Actualul proprietar a cumpărat practic un pod, iar acum îi schimbă acoperişul. Ei au o vagă bănuială că cineva va locui în acel pod, întrucât, după cum se arată în reclamaţie, „proprietatea a fost înregistrată la cadastru cu nr. 4852/13; 4852/14, ca şi cum ar fi două apartamente în pod, iar în Cartea Funciară, apar tot două apartamente în pod, nr. 43802”. Cel mai probabil, proprietarul a obţinut aviz doar pentru reparaţia acoperişului, însă intenţionează să facă două locuinţe în pod şi să le vândă. „E un proprietar care a cumpărat podul şi face lucrarea. Nu e din Braşov, e din Bucureşti. Noi ştim că are autorizaţie pentru repararea acoperişului. Atât ştim. Ceva nu este totuşi în regulă. Tot ce ştim e că noi am dat semnătură doar pentru acoperiş”, a declarat Elvira Marco, vecină.
„Noi numai azi dimineaţă am venit”
Reporterii au reuşit să intre nestingheriţi pe şantier. Muncitorii - la fel de legal angajaţi ca şi lucrarea în sine - tocmai se