Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Navetistul Neagu, arma secretă a lui Piţurcă!

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Până în urmă cu câteva luni, fotbalistul Oţelului Galaţi venea cu microbuzul la antrenamentele formaţiei sale de club. Diseară va fi titular contra Greciei în prima reprezentativă.

Selecţionerul Victor Piţurcă e decis să-l titularizeze, astăzi, contra Greciei, pe mijlocaşul gălăţean Ionuţ Neagu, aflat pentru prima oară în lotul naţionalei României.

Născut la 26 octombrie 1989, Neagu a debutat în tricoul Oţelului în mai 2009, iar de atunci a adunat 63 de partide şi un gol în Liga I. Originar din comuna Smârdan, localitate aflată la 10 kilometri de Galaţi, Neagu a început să joace fotbal în urmă cu 12 ani şi este un produs 100% al campioanei en-titre a României. Din copilărie şi până de curând, a făcut zilnic naveta pe ruta Smârdan - Galaţi şi retur, cu mijloacele de transport în comun.

Se pricepe şi la mulsul vacilor

„Nu le am cu muncile câmpului, eu am fost răsfăţatul casei. Am făcut doar fotbal şi şcoală, dar asta nu înseamnă că nu mă descurc şi la mulsul vacilor. Multă vreme n-am câştigat cine ştie ce bani, aşa că sprijinul financiar venit din partea familiei mi-a fost vital. Altfel, aş fi fost nevoit să mă las de fotbal", a povestit Neagu. Neculai, tatăl fotbalistului, lucrează la combinatul Arcelor Mittal şi a jucat şi el fotbal în tinereţe, dar n-a depăşit niciodată nivelul judeţean. După ce a câştigat campionatul cu Oţelul, în vara acestui an, tânărul de 22 de ani s-a hotărât să facă o schimbare în viaţa sa, aşa că s-a mutat cu chirie în Galaţi şi a dat examenul pentru obţinerea carnetului de conducere.

Câştigă 3.000 de euro pe sezon

Din salariul de 3.000 de euro pe lună, oferit de gălăţeni, el şi-a achiziţionat şi o maşină marca Volvo, la mâna a doua. Antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, consideră că Neagu poate fi succesorul său la prima reprezentativă. „Ionuţ Neagu ar putea fi următorul Dorinel Munteanu, este un cop

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 30 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Sistemul informatic al CNAS, linie roșie pentru ministrul Sănătății: Voi demisiona dacă noul sistem nu e gata până în 2026

Capital acum 49 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre planurile de digitalizare din sistemul sanitar și a spus că își va da demisia dacă noul sistem informatic al CNAS nu va fi realizat până în 2026, considerând acest obiectiv esențial.

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 4 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 3 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 3 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°