Investitorii de pe bursă vor fi concentraţi în aceste zile asupra rezultatelor emitenţilor de la bursă, în condiţiile în care majoritatea companiilor, în jur de 40 de emitenţi, sunt programaţi să-şi publice luni şi marţi rezultatele financiare aferente primelor nouă luni din acest an.
Şeful departamentului de brokeraj al Tradeville, Andrei Ciubotaru, crede că pieţele ar trebui să se stabilizeze în perioada următoare, întrucât efectele crizei datoriilor suverane au fost deja reflectate în scăderile burselor. În plus, autorităţi monetare importante, precum Fed, Banca Centrală Europeană, Banca Elveţiei, dar şi liderii UE au luat deja măsuri pentru contracararea crizei.
Raportat la nivelul de la finalul anului trecut, bursa locală este cu 10,6% mai jos.
Bursa de la Bucureşti a crescut vineri cu 0,8% pe o lichiditate de aproape 20 milioane lei.
"Măsurile luate de autorităţi vor conta până la sfârşitul anului şi nu cred că pieţele externe ar mai putea scădea. Indicii externi sunt la distanţă semnificativă de minimele din debutul lui octombrie. Doar un eveniment extrem, de genul unui anunţ unilateral al Greciei de ieşire din zona euro, mai poate destabiliza pieţele externe până la finalul anului. Totuşi, majoritatea investitorilor activi de la BVB nu sunt convinşi de cele de mai sus. Nu este necesar ca pieţele externe să mai urce de la aceste niveluri până la sfârşitul anului pentru ca aceşti investitori să se reîntoarcă în piaţă. Cred că este suficientă menţinerea pieţelor externe la nivelurile actuale", a declarat Ciubotaru.
La finalul sesiunii indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,93%. Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 2,03%.
Brokerul crede că tranzacţia prin care SIF-urile vor vinde către Erste acţiunile deţinute