Extremistul de dreapta Anders Behring Breivik, autorul sângeroaselor atacuri din 22 iulie din Norvegia, va putea fi ţinut în detenţie provizorie pentru încă alte 12 săptămâni, a decis, azi, un tribunal din Oslo, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. Procesul său va începe la 16 aprilie 2012. Sursa: REUTERSSursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
UPDATE 2. La un moment dat, Breivik a încercat să se adreseze rudelor celor uciși, aflate în sală. ”Sunt un comandant militar în mișcarea de rezistență norvegiană și Cavaler Templier Norvegian”, a spus extremistul de dreapta, dar judecătorul l-a întrerupt.
UPDATE 1. Potrivit judecătorilor, nu există niciun motiv pentru ca suspectul să fie declarat nebun. De asemenea, nu sunt probe care să confirme că acesta a avut complici la comiterea atacurilor
Sentinţa prevede un control al vizitelor şi al corespondenţei lui Breivik timp de opt săptămâni, precum şi o interdicţie a accesului acestuia la mass-media în cursul primelor patru săptămâni, a anunţat judecătorul Torkjel Nesheim. Aceasta a fost prima apariţie în public a lui Anders Behring Breivik, după atacul sângeros care a provocat moartea a 77 de persoane.
În timpul audierii sale, Behring Breivik a cerut permisiunea de a se adresa familiilor victimelor şi supravieţuitorilor atacurilor sale, care s-au aflat în sala tribunalului din Oslo, alături de jurnalişti şi public, însă cererea sa a fost respinsă de judecător.
Extremistul a recunoscut că este autorul atentatului cu bombă împotriva sediului guvernului norvegian, precum şi al atacului armat împotriva unei tabere de tineri de pe insula Utoeya, în apropiere de Oslo, însă a refuzat să se declare vinovat din punct de vedere penal. El a contestat, de asemenea, legitimitatea tribunalului din Oslo pentru a-l judeca.
Prima audiere publică
Autorul dublului atac