Biroul Permanent Naţional al PSD a reconfirmat, luni, în unanimitate, decizia luată săptămâna trecută de BPN în ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană, a anunţat liderul social-democrat Victor Ponta, menţionând totodată că reuniunea Comitetului Executiv a fost convocată pentru data de 22 noiembrie.
În urmă cu o săptămână, că BPN şi grupul senatorilor partidului au decis ca Titus Corlăţean să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Senatului în locul lui Mircea Geoană.
"Decizia luată de BPN săptămâna trecută a fost o decizie bună. Azi a fost reconfirmată, votul a fost unanim", a precizat Ponta, după şedinţa conducerii PSD.
Preşedintele PSD a menţionat totodată că a fost convocat pentru data de 22 noiembrie Comitetul Executiv Naţional (CExN) al partidului.
"Dacă domnul Geoană va dori să fie prezent la CEx, este o dorinţă legitimă. Fac însă un apel la el, dacă mai are un pic de respect faţă de partidul care i-a oferit atât de multe, ar trebui să ne sprijine, să nu mai ajute puterea să deturneze atenţia de la adevăratele probleme. (...) Domnul Geoană poate fi prezent la CEX dacă nu mai face conferinţă de presă înainte, altfel nu mai are rost să îl invităm, că aflăm de la presă ce are de spus", a adăugat Ponta.
Comisia de integritate a PSD a decis, duminică, cu 43 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi două abţineri, să recomande Comitetului Executiv Naţional excluderea lui Mircea Geoană din partid.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la ieşirea din sediul PSD, unde venise la şedinţa Comisiei de integritate că este consternat de modul în care s-a luat decizia în cazul său, menţionând că regretă situaţia şi face apel la calm.
Geoană a menţionat că există frământări şi nemulţumiri la baza partidului, adăugând că speră încă într-o soluţie care să însemne o rezolvare pozitivă pentru situaţia din partid.