Derbyul grupei D a dublat superioritatea din acest sezon a Oltchimului asupra lui Itxako Campioana României a reuşit a doua victorie, de data aceasta pe teren propriu, asupra finalistei Ligii Revanşa, dacă s-a gîndit cumva cineva în aceşti termeni, e acum desăvîrşită. În ediţia trecută a Ligii Campionilor, pe cînd Oltchimul era condus pe margine de Anja Andersen, Itxako a izbutit două succese în faţa echipei române, şi acasă, şi în deplasare. Aseară, cele două imense pilule amare au fost, în fine, dizolvate. Team-ul lui Radu Voina cîştigase în Spania pe 15 octombrie, aproape o lună mai tîrziu a venit şi dublarea triumfului.
30-22 e scorul final, care poate sugera o victorie lejeră. Nu a fost însă aşa. Agăţătoare şi acaparatoare precum iedera, oportuniste şi atente la orice breşă, spaniolele au condus la pauză cu 13-11, graţie golurilor Alexandrinei Barbosa şi intervenţiilor portarului Silvia Navarro. Oltchim a mai suferit şi la începutul reprizei a doua, pînă cînd a venit intervalul magic cuprins între minutele 42 şi 46, cînd s-au înscris 4 goluri la rînd. Realizările fantastice ale lui Özel, dezlănţuirea lui Elisei din extremă şi pe contraatac, intervenţiile lui Tolnai, totul a zăpăcit-o complet pe vicecampioana Europei.
Itxako a încasat pumn după pumn, fără a avea timp să-şi revină din ameţeală. 30-22 e scorul final. Poate sugera o victorie lejeră. Nu a fost chiar aşa, dar a fost oglinda unei realităţi din teren dinamizate de o jumătate a doua de meci excelentă, eliberată de temeri, erori şi frustrări. Oltchim încheie, aşa cum şi-a dorit, pe primul loc grupa D. Şi aşteaptă faza următoare a competiţiei pe care visează în fiecare an s-o cîştige. Pînă cînd va reuşi.
OLTCHIM 30 (11)
Ardean Elisei 10, Özel 6, Chirilă 4, Vizitiu 3, Manea 2, Curea 1, Nechita 1, Managarova 1, Jovanovici 1, Brădeanu 1
ITXAKO 22 (13) @N_P