Patronii bihoreni s-au unit într-o acţiune comună pentru a cere aleşilor locali să se implice în relansarea Aeroportului.
Reprezentanţii Asociaţiei Firmelor Bihorene, Patronatului din Industrie şi Comerţ, Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Federaţiei Patronilor Bihor şi cei ai Confindustria Bihor au lansat, luni, o scrisoare deschisă prin care cer preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, primarului Ilie Bolojan şi aleşilor bihoreni să abordeze cu prioritate problema modernizării Aeroportului.
"Să acţionăm acum!"
Patronii au reclamat că, în ciuda importanţei sale strategice, aerogara a rămas, după 1989, în afara agendei administraţiei publice locale şi a mediului politic. "Datorită faptului că, de 7 ani de zile, în ciuda semnalelor venite din partea mediului economic, Bihorul nu a intrat pe harta zonelor cu o infrastructură de transport aerian la standarde care permit zborurile internaţionale, judeţul nostru a pierdut numeroase oportunităţi de afaceri. Modernizarea aeroportului şi în principal a pistei de rulare, ar permite o dezvoltare accelerată a Bihorului, cu un impact considerabil în dezvoltarea industriei şi serviciilor turistice", se menţionează în scrisoarea deschisă semnată de conducerile celor şase asociaţii.
Patronatele cer mediului politic să se implice de îndată în atragerea de fonduri europene pentru modernitarea aerogării. "Judeţele de lângă noi, Timiş şi Cluj, au accesat fonduri europene care au avut un aport substanţial la finanţarea activităţilor de modernizare a aerogărilor. Din vara aceasta, Comisia Europeană a comunicat Guvernului României că a inclus Aeroportul Oradea pe lista celor care vor putea primi fonduri europene, deoarece face parte din categoria aeroporturilor de importanţă europeană şi, din acest motiv, trebuie să acţionăm a