* ei cer majorarea subvenţiei pentru bovine de la 460 lei la 700 lei/cap de animal * acţiunea de protest este programată pentru săptămâna viitoare
Circa 500 de crescători de bovine ameninţă cu pichetarea Ministerului Agriculturii, în cursul acestei săptămâni, dacă nu primesc cel puţin 700 de lei/cap de animal ca Plată Naţională Directă Complementară (PNDC). "Conform proiectului de lege postat pe site-ul Ministerului Agriculturii, subvenţia care ar urma să fie acordată în acest an este de numai 460 lei/cap de animal, adică sub nivelul anului 2009, când era de 571 lei/cap de animal. Atunci, pe lângă PNDC, fermierii care creşteau vaci mai aveau dreptul şi la o primă pe calitatea laptelui de 0,3 lei/litru, beneficiind, totodată, de subvenţionarea programului strategic al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare în sumă de peste 200 de lei/cap de animal, dar şi de plata materialului seminal, 7 lei/doză. Noi dorim ca subvenţia pentru acest an să fie cu cel puţin 20% mai mare ca în 2009, adică de minimum 700 lei. Asta în condiţiile în care Uniunea Europeană a acceptat o sumă totală de 337 milioane euro, ceea ce ar însemna peste 800 de lei/cap de animal, dar înţelegem că e criză. Dacă nu vom fi ascultaţi, în faza următoare vom fi nevoiţi să venim în Bucureşti cu efectivele de animale, aşa cum s-a mai întâmplat şi în anii trecuţi", a declarat preşedintele "Agrostar" Niculae Ştefan.
Plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia bovine, reprezintă prima pe exploataţie, în cuantum de 460 lei/cap de bovină.
La nivel local, în acest an, Agenţia de Plăţi şi Intervenţia în Agricultură (APIA) a înregistrat 3.374 de beneficiari eligibili pentru un efectiv de 27.919 capete bovine.
Federaţia "Agrostar" a fost înfiinţată în 1990 şi numără circa 50.000 de membri, având în componenţa sa peste 150 de sindicate din toate