Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află miercuri cine este cel mai apreciat doctor din Târgovişte !

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Campania „Doctorii cu care Târgoviştea se mândreşte” se apropie de final. Cititorii şi-au votat favoriţii. Aflaţi care sunt cei mai apreciaţi medici din municipiu şi spuneţi cine credeţi că este doctorul care ocupă primul loc în topul preferinţelor?

Vă prezentăm din nou medicii târgovişteni votaţi pe locurile 5, 4, 3 şi 2 în campania noastră şi care sunt părerile citirorilor despre aceştia.

Locul 5 - Dr. Carmen Marcu, medic specialist medicină de urgenţe şi directorul Spitalului Judeţean de Urgenţe Târgovişte

Un medic trebuie să dăruiască mai mult decât primeşte. Acesta este crezul lui Carmen Marcu, medic specialist medicină de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte. “Nu mi-am închipuit să fac altceva. În 1993 am absolvit Facultatea de Medicină Generală, la Târgu Mureş. Am fost stagiar un an la Spitalul Judeţean Târgovişte şi apoi doi ani medic la circa Băleni. A urmat rezidenţiatul la Bucureşti. În ultimul an de rezidenţiat, în 1998, am obţinut postul”, rememorează doctorul începutul carierei sale. “În anul 2000 am devenit specialist, în 2005 – medic primar şi am obţinut competenţe în bronhoscopie şi ecografie generală. În 2006 am început a doua specializare – cardiologie – pe care am intrerupt-o. Am master în medicina de dezastre, iar din 2006 ocup funcţie de director al Spitalului Judeţean de Urgenţe”, continuă pe scurt CV-ul doctorului. N-o să uite niciodată primul stop cardio-respirator pe care a reuşit să-l resusciteze, dar are în permanenţă un regret. “E greu când pierzi lupta cu viaţa, mai ales când e vorba de copii”, mărturiseşte medicul. Doctorul dezvăluie şi secretul acestei profesii. “Ca să devii un medic bun, trebuie multă muncă. Dar în primul rând trebuie să fii conştient că mai mult dăruieşti decât primeşti şi să nu te gândeşti o clipă cu cât vei fi plătit pentru ceea ce faci”, este sfatul lui Carmen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 36 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°