Antrenorul Petrolului Ploieşti, Valeriu Răchită, a acuzat modul în care clubul a fost tratat la Comisia de Recurs a LPF, în cazul apelului depus după incidentele de la meciul cu Steaua. "Cred că sancţiunea de şase etape cu care am fost penalizaţi nu este statutară, că noi suntem arătaţi cu degetul acum şi daţi drept exemplu negativ. La recurs am ajuns în faţa comisiei, am fost ascultaţi cam o jumătate de oră, ni s-a dat dreptate, după care am fost poftiţi într-o cameră alăturată, până când vor delibera cauza. După vreo 50 de minute a venit cineva şi ne-a anunţat că recursul a fost respins, fără să ne ofere vreo justificare. Între timp, toată lumea părăsise clădirea, parcarea era goală, practic, am fost lăsaţi noaptea în Bucureşti, ai nimănui. Dacă trebuie să facem show să fim băgaţi seamă, vom face", a declarat Răchită.