Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama cere Chinei să nu se mai joace cu economia globală:"Ajunge!". China respinge regulile scrise de alţii

Publicat in Gandul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Preşedintele american, Barack Obama, a cerut Chinei, folosind un limbaj neobişnuit de dur, să nu se mai "joace" cu sistemul economic internaţional prin politica comercială şi monetară practicată, în timp ce Beijingul a ripostat subliniind că regulile au fost scrise "de alţii", fără consultări.

"Ajunge!", a exclamat sec Obama la o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul summit-ului de Cooperare Economică Asia-Pacific, unde a reuşit progrese importante spre crearea unei zone comerciale libere în zona Pacificului, transmite Reuters.

Adresându-se într-un limbaj neobişnuit de dur, la numai o zi după discuţii cu preşedintele chinez Hu Jintao, Obama a cerut Chinei să înceteze "să se joace" cu sistemul economic internaţional şi să participe la crearea unei pieţe uniforme pentru companiile din SUA şi din alte ţări.

"Vom cere în continuare ferm ca China să opereze după aceleaşi reguli ca toţi ceilalţi. Nu vrem să profite de Statele Unite", a spus Obama.

China a ripostat arătând că refuză să se conformeze unor reglementări economice internaţionale la scrierea cărora nu a participat.

"Mai întâi trebuie să ştim despre ale cui reguli vorbim. Dacă regulile sunt stabilite colectiv, prin consens la care îşi aduce contribuţia şi China, atunci China le va respecta. Dacă regulile sunt decise de una, sau de doar câteva ţări, China nu are obligaţia să se conformeze", a afirmat Pang Sen, director general adjunct la ministerul chinez de externe.

Obama a insistat ca Beijingul să permită aprecierea mai abruptă a yuanului, notând că moneda este menţinută în mod artificial la niveluri scăzute, afectând inclusiv companiile americane şi locurile de muncă din SUA. El a arătat că China, deşi se prezintă de multe ori ca economie în curs de dezvoltare, nu "s-a maturizat" şi ar trebui să acţioneze matur în chestiuni

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 38 minute
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum 48 minute
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 15 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum 33 minute
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum o ora
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum 2 ore
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum o ora
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/5°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°