Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Sănătăţii speră să obţină la rectificare aproximativ 1,2 miliarde de lei

Publicat in Gandul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, estimează că la rectificarea bugetară instituţia pe care o conduce va primi 1,2 miliarde de lei, bani care să asigure nevoile sistemului până la sfârşitul anului 2011.

"Speranţa noastră este ca la rectificare să primim aproximativ un miliard două sute de milioane de lei, bani care să ne permită să acoperim necesarul sistemului de sănătate pentru luna decembrie, existând arierate la medicamente", a spus ministrul Sănătăţii, luni, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că şi pentru 2012 este optimist în privinţa alocării bugetare, însă a subliniat că până la sfârşitul acestui an trebuie elaborat pachetul minim de servicii.

"Până la sfârşitul lui 2011 va fi revizuit pachetul minim de servicii. Vorbim de o listă negativă, şi nu neagră, cum au acreditat anumite persoane. Va fi foarte riguros limitat consumul la medicamente foarte scumpe şi la investigaţii foarte scumpe", a spus Ritli Ladislau.

Ministrul Sănătăţii a făcut referire la medicamentele anticanceroase foarte scumpe, la care există terapii foarte bune dar mai ieftine.

"Vorbim despre medicamentele foarte scumpe anticanceroase sau de investigaţii de tipul computer tomograf sau RMN, care trebuie riguros limitate în funcţie de necesităţi", a mai spus ministrul Ritli Ladislau.

Premierul Emil Boc a anunţat, duminică seară, după întâlnirea liderilor PDL de la Vila Lac, că va avea loc o rectificare bugetară, coordonatele acesteia urmând a fi stabilite miercuri în Guvern, el menţionând că vor fi alocări pentru sănătate şi investiţii.

Declaraţia premierului confirmă o ştire pe surse difuzată recent de MEDIAFAX, potrivit căreia Guvernul va opera până la finele lunii noiembrie o rectificare bugetară negativă, prin care va tăia din alocări la majoritatea instituţiilor, Ministerul Sănătăţii fiind printre puţinii ordonatori de credite care vor primi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL! "În ciuda greșelilor pe care le-am făcut, am învățat lecția"

Ziua Constanta acum 25 minute
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a demisionat luni din fruntea partidului! Anunțul făcut de Ciucă „Dragi români, vă mulțumesc pentru încrederea acordată! Demisionez din funcția de președinte al PNL. Partidele tradiționale, chiar și așa, cu multe

Reacția lui Traian Băsescu la demisia lui Ciolacu: „Marcelee! Sună-l pe Trump și spune-i că… nu mai ești”

HotNews acum 59 minute
După anunțul demisiei lui Marcel Ciolacu de la conducerea PSD, fostul președinte Traian Băsescu a comentat gestul social-democratului într-o manieră ironică, făcând trimitere la convorbirea telefonică pe care premierul ar fi avut-o recent cu președi

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

Președintele Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete privind promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale. Precizările Administrației Prezidențiale

HotNews acum 59 minute
Administrația Prezidențială a precizat, la solicitarea mai multor redacții, că președintele Iohannis nu a primit informări transmise de instituții ale statului legate de riscurile de influențare a alegerilor prezidențiale și nici despre modul în car

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum o ora
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 32 minute
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 3 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 3 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vasile Bănescu a comentat rezultatul alegerilor: Drumul spre sinucidere naţională e nebănuit de scurt şi aparţine populismului

Mediafax acum 2 ore
Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a comentat rezultatul alegerilor prezidenţiale din România. El vorbeşte despre reverii suveraniste, narcisism naţionalist şi xenofobie. Orbirea dăunează grav alegerii între ce n

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°