Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octavian Bellu, din spital în sala de antrenament! Antrenorul lotului feminin de gimnastică s-a operat la prostată

Publicat in Pro Sport, luni 14 noiembrie 2011 · ·

Cel mai titrat antrenor de gimnastică din toate timpurile, românul Octavian Bellu (60 de ani), a suferit o operaţie de prostată pe 10 noiembrie, la Viena. Starea sa postoperatorie este foarte bună, iar apropiaţii susţin că săptămâna aceasta fetele din lot îşi vor relua pregătirea pentru Olimpiadă alături de maestrul lor.

Octavian Bellu a păstrat o discreţie totală în jurul intervenţiei chirurgicale, aşa cum a procedat mereu în tot ce a ţinut de intimitatea sa. În urmă cu un an, în luna februarie, el se opera de hernie de disc la o clinică privată din Viena. În acelaşi loc s-a decis să intervină şi în cazul problemelor avute la prostată. "Tavi se simte foarte bine. Acum am plecat de la el, iar alături de mine se află fiica lui, Ada. Miercuri sau joi cred că va fi în sala de antrenament", a declarat pentru ProSport fosta vicecampioană mondială la handbal Elena Frâncu, directoare la DJST Constanţa. Frâncu s-a aflat permanent alături de Octavian Bellu în ultimele zile.

Afectează între 50 şi 70% dintre bărbaţi

Intervenţia chirurgicală suferită de Bellu ne aduce aminte că suntem bărbaţi şi că există o probabilitate mare (unii spun 50%, alţii chiar 70%) ca problemele de prostată să ne afecteze după 60 de ani. Cel puţin aşa susţin statisticile.

Ce este prostata? Este o glandă care face parte din aparatul urinar al bărbatului şi are forma unei castane cu un diametru de doi-trei centimetri (vezi foto jos). Are funcţie de fertilitate, ajutând la formarea spermei. Prin ea trece uretra, adică tubul prin care se elimină afară urina din vezica urinară.

Ce este adenomul de prostată? "După 60 de ani, jumătate dintre bărbaţi au probleme de evacuare vezicală date de prostata care se măreşte", a explicat pentru ProSport o somitate în materie, profesorul Ioanel Sinescu, directorul Clinicii de Chirurgie Urologică şi Transplant Re

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°