Mesajul a fost trimis. Multumesc!

14 noiembrie – zi istorică pentru dobrogeni. În urmă cu 133 ani, Dobrogea s-a unit cu patria mamă

Publicat in Adevarul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Pentru dobrogeni, ziua de 14 noiembrie este o zi specială: este ziua în care, în anul 1878, Dobrogea a reintrat, oficial, în componența statului român modern.

În urmă cu peste un veac, la 14 noiembrie 1878, o divizie română a trecut Dunărea în Dobrogea, prilej cu care însuși domnitorul Carol I a adresat ostașilor o memorabilă Proclamație – document istoric de mare ținută.

„Soldaţi! – suna mesajul – azi veţi pune piciorul pe acest pământ care devine din nou românesc! În această nouă Românie veţi găsi o populaţiune care în cea mai mare parte este deja românească. Însă veţi găsi şi locuitori de alt neam şi credinţe. Între ei veţi găsi mahomedani, ale căror obiceiuri se deosebesc de ale noastre. Vă recomand cu deosebire să respectaţi credinţa lor. Fiţi în mijlocul noilor voştri concetăţeni anteluptători ai legalităţii şi ai civilizaţiei Europei”. Apoi, într-o a doua Proclamaţie către dobrogenii înşişi, domnitorul Carol I îi asigura: „Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile voastre”.

„Nu este de mirare, astfel, că de la Constanţa la Tulcea populaţia Dobrogei, un adevărat mozaic etnic a întâmpinat cu însufleţire instalarea autorităţilor statului român, atât de ospitalier cu toate neamurile care l-au ales ca patrie“, a spus prof. univ. dr. Ioan Bitoleanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 2 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum 44 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 6 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 7 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 7 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

1°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°