Berbec
Ar trebui să vă faceţi cu atenţie programul pentru această zi şi să nu vă implicaţi în activităţi care să vă suprasolicite, mai ales din punct de vedere fizic. Va trebui să vă găsiţi ceva mai mult timp pentru odihnă. În cazul în care doriţi să vă implicaţi în activităţi mai complicate, fiţi cât se poate de atent, deoarece lucrurile ar putea lua o întorsătură neaşteptată. Încercaţi să vă programaţi proiectele în funcţie de priorităţi.
Taur
Sunteţi irascibil şi gata în orice moment să vă ieşiţi din fire, dar trebuie să vă păstraţi calmul că altfel veţi avea numai de pierdut. Evitaţi să daţi curs impulsivităţii de moment care, mai mult ca sigur, vă va conduce pe căi greşite. Trataţi cu toată seriozitatea o eventuală răceală! Nu este cazul să vă implicaţi în activităţi riscante deoarece veţi avea neplăceri. Partenerul de viaţă ar putea avea o realizare de care vă veţi bucura împreună.
Gemeni
Nu este exclus ca o rudă apropiată să aibă o intervenţie ce ar putea genera neînţelegeri în relaţia dumneavoastră cu fiinţa iubită. N-ar fi exclus nici ca treburile gospodăreşti să vă împiedice să vă petreceţi timpul liber în compania persoanei iubite. Veţi avea posibilitatea să vă implicaţi în activităţi dintre cele mai diverse, fără să vă simţiţi obosit. Sunteţi un pic cu capul în nori şi de aceea ar trebui să fiţi mai prudent.
Rac
Proiectele pentru timpul liber făcute în compania fiinţei iubite vor înregistra unele modificări, ceea ce ar putea genera discuţii în contradictoriu. Este posibil ca partenerul de suflet să aibă parte de un câştig material. Nu este un moment favorabil pentru a decide ce veţi face cu banii. Unul dintre prieteni vă va aduce la cunoştinţă o informaţie interesantă.
Leu
Dovediţi o bună robusteţe fizică, lucru care vă va ajuta în tot ce doriţi să întreprindeţi. În plus, optimismul de care