Golgheterul giuleştenilor, Ovidiu Herea (26 de ani), intră în ultimele şase luni de contract, iar din ianuarie 2012 ar putea semna cu orice echipă.
Copos nu doreşte să repete greşeala care s-a făcut în vară. Atunci, Costin Lazăr nu a fost convins de Dinu Gheorghe să-şi prelungească înţelegerea şi a plecat gratis în Grecia la PAOK Salonic. Patronul giuleştenilor nu vrea să-l piardă la fel pe Herea şi i-a pregătit acestuia o ofertă de nerefuzat din punct de vedere financiar. Pentru a-l păstra în Giuleşti pe decar, finanţatorul giuleştenilor este gata să scoată din buzunar un milion de euro pentru patru sezoane. Astfel, dacă îşi va pune semnătura pe noul contract, jucătorul va avea un salariu anual de 200.000 de euro, în plus, la semnătură va primi încă 200.000 de euro. Fotbalistul încă nu s-a decis dacă acceptă sau nu propunerea venită din partea bossului de la Ana, mai ales că, în ultimul timp, are unele oferte pentru un transfer în străinătate.
În atenţia lui Bölöni
Chiar în acest tur, de serviciile lui Herea s-a interesat şi Ladislau Bölöni, antrenorul celor de la PAOK Salonic, fostul selecţioner fiind în tribună la derby-ul Steaua - Rapid. La rândul său, Costin Lazăr a pus o vorbă bună pentru Herea, rapidistul fiind naşul de botez al celui de-al doilea copil al fostului "student". În plus, elevul lui Răzvan se încadrează perfect în planurile de transfer ale lui Bölöni, care caută să aducă fotbalişti liberi de contract, mai ales că grecii se confruntă cu mari probleme financiare.
George Copos i-a pregătit mijlocaşului un contract pe patru sezoane în valoare de 200.000 de euro pe an plus alţi 200.000 la semnătură
190.000 de euro pe sezon câştigă Herea în Giuleşti
112 meciuri a evoluat Herea la Rapid
26 de goluri a marcat Herea pentru alb-vişinii în Liga I
Golgheterul giuleştenilor, Ovidiu Herea (26 de ani