În 2004, statul a decis să vândă Petrom, cea mai mare companie din România, renunţând astfel la jumătate din rezervele de gaze naturale şi la toate zăcămintele de petrol în favoarea unei alte companii de stat, OMV. La sfaturile instituţiilor financiare inter­na­ţio­nale, România îşi sparge monopolul pe care îl avea în energie şi scoate la vânzare cele mai profitabile companii din tot lanţul energetic: distribuţiile de energie electrică. Astfel, din 2005, cinci "fiice" din marea Electrica pleacă spre investitori străini precum Enel (Italia), CEZ (Cehia) sau E.ON (Ger­mania). Între timp, în jurul Ro­mâniei alte state îşi clădeau campioni.

După trei ani de criză, aurul, cuprul sau petrolul au atins co­taţii re­cord, fiind re­fugii pen­tru investitori. Totodată, bătălia pe resurse este mai aprigă ca oricând. În acest con­text însă, din nou la sfatul insti­tu­ţiilor finan­ciare, România îşi conturează cel de-al doilea mare plan de privatizări. Înglo­date în datorii, nerestructurate, cu echi­pamente vechi şi fară bani de inv­es­tiţii, statul spune că nu mai are puterea de a duce în spate aceste companii.

În ultimii 20 de ani, aproape 7 mld. do­lari au fost îngropate în activităţile de mi­nerit, dar acestea tot neperformante au rămas.

Semnalele venite de la cel mai înalt nivel politic susţin redeschiderea ma­ri­lor exploatări miniere, fie că este vorba de aurul de la Roşia Montană sau de cupru, pentru că astfel vor fi create locuri de muncă, se vor plăti taxe la buget, se vor câştiga bani din redevenţe.

Pe de altă parte, temerile legate de impactul asupra mediului sau de faptul că statul va ajunge să încaseze prea puţin din aceste bogăţii minerale creează controverse.

Cu toate acestea, din 2012 România ar putea da startul la o nouă campanie de privatizări, bogăţiile minerale fiind în centrul atenţiei.

În 2004, statul a decis să vândă